15 ianuarie 2025

Profesorii au protestat de Ziua Educatorului

Nici n-a inceput bine noul an scolar si cadrele didactice se revolta

Profesorii, invatatorii si educatorii bacauani s-au tinut de cuvant. Nemultumiti de faptul ca revendicarile lor au fost ignorate de guvernanti si de toata clasa politica, cadrele didactice au iesit in strada. Au ales sa-si exprime doleantele chiar ieri, in data de 5 octombrie, cand la nivel national si internationat se sarbatoreste Ziua Educatorului. De aceea, sindicatul care le reprezinta interesele a organizat o actiune de pichetare in fata Prefecturii Bacau.

Educatia e din nou in fierbere. Reforma Funeriu in Invatamant, lipsa investitiilor in sistem, dar mai ales salariile derizorii au scos iar cadrele didactice in strada. De data aceasta, sub forma unei pichetari care a avut loc pe platoul de la intrarea oficiala a Prefecturii Bacau, intr-o actiune organizata de Sindicatul Liber din Invatamant (SLI). Desi erau asteptati sa sprijine demersul in jur de 150 de manifestati, la actiune au participat doar circa 50 de membri de sindicat, insa cu totii si-au strigat nemultumirile. "Suntem in luna octombrie cand speram ca la intocmirea bugetului pe anul viitor se va tine cont si de faptul ca legea prevede ca pentru Educatie sa se aloce 6 la suta din Produsul Intern Brut, dar si o finantare standard per elev stabilita in urma unor negocieri cu sindicatele din Invatamant. Sunt pichetari in majoritatea judetelor tarii, pentru ca este o actiune stabilita la nivel national, iar in functie de reactia Guvernului si a clasei politice vom stabili daca este nevoie sa mergem mai departe. Poate ca se va intelege in sfarsit ca Romania are nevoie de viitor, iar viitorul inseamna in primul rand educatie", a declarat in timpul protestului Manole Chiriac, presedinte SLI – filiala Bacau. In paralel cu aceasta actiune, Biroul operativ al Sindicatul Liber din Invatamant Bacau, in numele celor peste 9.000 de membri din judet, a trimis si o scrisoare deschisa prim-ministrului Emil Boc, prin care isi arata nemultumirea fata de tot ce inseamna in prezent reforma de fond din sistem. Prin acest act s-a mai cerut chiar schimbarea actualului ministru al Educatiei, Daniel Funeriu, si numirea unui alt ministru care sa cunoasca domeniul pe care il guverneaza, cu toate problemele sale reale. Iar pichetarea de ieri a fost doar un prim pas. Daca nu vor fi nici de aceasta data nu vor fi ascultati, dascalii sunt hotarati sa mearga pana la capat. De aceea, nu este exclus ca in viitorul apropiat nemultumirile generale ale profesorilor sa se transforme in forma maxima de protest – greva generala in sistem.

Revendicarile protestatarilor sunt: renegocierea si incheierea contractului colectiv de munca la nivel de ramura, consultarea partenerilor sociali in actul de decizie, depolitizarea sistemului, respectarea Legii Educatiei Nationale privind alocarea a 6% din PIB pentru Educatie, incetarea actiunilor si atitudinii ostile ale guvernantilor fata de angajatii din invatamant, acordarea de urgenta si cu prioritate a drepturilor salariale castigate in instanta, deblocarea posturilor nedidactice si didactice auxiliare din unitatile de invatamant simultan cu reducerile de personal din Ministerul Educatiei, agentiile nationale si de la nivelul institutiilor judetene.



In 1994, UNESCO a inaugurat prima Zi Mondiala a Educatorilor, pentru a comemora semnarea, in 1966, a recomandarii facute de UNESCO si Organizatia Internationala a Muncii privind conditiile de munca ale personalului didactic. Aceasta zi se sarbatoreste in data de 5 octombrie in peste 200 de tari.
Roxana Neagu

VOX POPULI: Ce va nemultumeste cel mai tare de ati iesit din nou sa protestati?Prof. Doru Leonte, CN "Gh. Vranceanu": "Suntem pentru a purta un dialog. In primul rand asta ne dorim poate cel mai mult. Sa fim ascultati si respectati. De aceea, acesta este primul pas. Daca nu se va ajunge si la o greva generala in sistem."
Prof. Constantin Lupu, Colegiul "Grigore Antipa": "Suntem nemultumiti total. Si acum, a fost o recapitulare finala de trei saptamani care nu-si avea rostul. Noi oricum o faceam, dar nu trei saptamani si cu o monitorizare asa de stricta. De salarii nici nu mai vorbim. Ne-am si saturat de cand tot vorbim si degeaba. Greva generala e solutia finala."
Prof. Elena Haratau, Scoala "Domnita Maria": "Totul ne nemultumeste. Sau, mai bine spus, nimic nu ne multumeste. Noua Lege a Educatiei nu ne ajuta cu nimic, parca a fost facuta impotriva noastra si a elevului, am ajuns sa venim cu bani de acasa pentru materiale didactice, programa scolara este incarcata, cerintele sunt foarte mari."



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img