La cumpăna dintre ani a trecut la cele veșnice distinsul profesor universitar dr. Neculai Doru Miron (1951-2018), de la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău.
Formator al multor generații de studenți, prof. univ. dr. Neculai Doru Miron s-a remarcat prin calitățile sale de organizator și de conducător al structurilor academice, precum și al Conferințelor Internaționale de Chimie Aplicată prin care și-a promovat tinerii discipoli.
A lucrat în mediul universitar din anul 1976, la aceeași instituție de învățământ superior din Bacău, și a urcat de la gradul de asistent suplinitor la cel de șef de lucrări și de conferențiar universitar până la cel de profesor universitar, pe care l-a obținut în anul 2008.
I s-a acordat titlul de doctor în chimie la Universitatea „Al. I. Cuza”, din Iași, dar apoi a urmat mai multe stagii de specializare la Maison de Recherche pour l’Environnement Industriel de Dunkerque (MREID) la Université Littoral-Côte d’Opale, din Franța.
A creat și a dotat Laboratorul de Sinteză Organică și Mediu al Universității „Vasile Alecsandri”, unde a creat colective didactice și de cercetare științifică studențească în Catedra IPA. De asemenea, a fost și coordonatorul Laboratorului de Protecție a Mediului și Materiale Hibride, în aceeași universitate.
„Flacăra sufletului – spun foștii săi colegi de facultate – i s-a stins, dar lumina lumii a rămas aprinsă în conștiințele pe care le-a modelat cu harul său. Doru ne va lipsi. Va lipsi și tuturor celor care-și vor păstra sufletul aureolat de prețuirea purității sale sufletești”.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.