Prof.înv. Mirela Spiță: ”Îmi doresc să fiu un antrenor bun pentru elevii mei”

În perioada 2 – 3 februarie 2024, se desfășoară în Bacău, în premieră, Forumul Merito Moldova, un prestigios eveniment educațional, organizat, la nivel local, sub coordonarea profesorului pentru învățământ primar Mirela Spiță. Tot Mirela Spiță a inițiat în Bacău, în 2019, PROVOCARTE, un festival de lectură unic în țară, ce transformă Parcul ”Cancicov”, de Ziua Educației, într-un tărâm al iubitorilor de carte. În acest interviu, Mirela Spiță, numită ”învățătoarea viitorului”, vorbește despre istoria proiectului PROVOCARTE, devenit fenomen, în timp ce noi descoperim viziunea unui profesor băcăuan care schimbă lumi.

 ”Doar împreună este posibil să avem impact durabil asupra educației locale” 

Maria – Alexandra Vaman:   În acest în week-end, în Bacău, se desfășoară prima ediție băcăuană a Forumului MERITO. Ce este și cui se adresează acest eveniment.

Mirela Spiță: Forumul MERITO Moldova, derulat în perioada 2-3 februarie 2024, se înscrie pe linia directoare a misiunii Proiectului MERITO: împreună transformăm meseria de profesor, în sensul recredibilizării și profesionalizării ei. Evenimentul este contextul în care profesorii MERITO inițiază și organizează voluntar acțiuni al căror scop este de a dezvolta comunități de învățare prin intermediul activităților experențiale. Tema pentru acest sfârșit de săptămână este „Întoarcerea la DE CE în contextul erei digitale” și are ca punct de start conferința „Profesorul expert”, susținută de Măriuca Talpeș, inițiatorul Proiectului MERITO. În cadrul atelierelor, în care s-au înscris peste 240 de participanți din rândul educatoarelor, învățătorilor, profesorilor, directorilor de școală, învățăm împreună să proiectăm strategii didactice care să pună în evidență atributele unui profesor expert, aflat în era digitală. Și cum elevii și părinții sunt parte din calitatea educației, patru dintre ateliere le sunt dedicate.

Maria – Alexandra Vaman:  Sunteți persoana care a adus Forumul Merito în Bacău. De ce ați dorit să faceți acest lucru?

Mirela Spiță: Doar împreună este posibil să avem impact durabil asupra educației locale! Acesta este crezul care a condus spre inițierea, organizarea și derularea Forumului MERITO Moldova, aflat pentru prima dată în Bacău. Este, în esență, un context provocator de învățare pentru profesorii din zona Moldovei.

Maria – Alexandra Vaman:  Ce înseamnă să fii oraș gazdă a Forumului Merito? Ca însemnătate, dar și ca organizare.

Mirela Spiță: Însemnătatea este dată de premiera unui asemenea eveniment în care beneficiem de expertiza profesorilor MERITO, dobândită prin lecturi de specialitate, prin practica validată de cercetări la clasă. Din perspectiva organizării, este o excelentă provocare de a identifica parteneri valoroși care să contribuie la obținerea impactului preconizat.

”Eu cred în modelul pe care copilul îl ia de la propriul părinte”

Maria – Alexandra Vaman: Sunteți, de asemenea, inițiatoarea Proiectului Provocarte, un proiect unic în România, care în 2023 a ajuns la a patra ediție. Care este povestea acestui proiect?              

Mirela Spiță: Nu e prima dată când vorbesc despre poveste. Semnez cu elevii mei contracte pentru lectură.

Prima parte din contract o reprezint eu, învățătoarea Clasei Viitorului, a doua parte din contract este reprezentată de către elev, însoțit de familie; între aceste două părți se încheie Contractul pentru lectură, pe durata vacanței de vară.

Eu mă oblig să le dăruiesc o carte, mă oblig să le creez un context provocator de dezvoltare, iar ei se obligă să citească: 10 cărți fiecare copil și câte trei cărți fiecare părinte, pentru că eu cred în modelul pe care copilul îl ia de la propriul părinte și atunci fiecare familie vine, la sfârșit de vacanță, cu câte 16 fișe de lectură. Copilul negociază cu părintele, tot pe baza acestui contract, încât să primească o recunoaștere a muncii. În felul ăsta, Teodora a primit o orgă (Teodora este acum elevă la Colegiul de Artă), Robert și-a căpătat propria cameră și nu a mai dormit cu părinții. Alții au obținut o pizza, un alt elev a căpătat ajutor, pentru că doar asta și-a dorit din partea părinților, ajutor.

1 de 3

S-a întâmplat ca Andreea să mă sune să îmi spună: ”Doamna, vreau să rup contractul cu tine”. ”De ce?”. ”Ești cea mai rea învățătoare. Ești singura care dă de citit”. ”Nuu, sunt multe învățătoare care își îndeamnă elevii să citească”. Fetița face parte dintr-o familie cu cinci copii, aproape toți la școală; aproape toți, pentru că ultimul încă învață să meargă. ”Doamna fratelui meu nu i-a dat de citit, nici doamna… surorii mele nu i-a dat, ești singura învățătoare care dă”. Am promis că voi fi alături de ea toată vara, așa încât să respecte contractul, pentru că nu există nici o clauză de rupere a contractului. I-am mai promis că în toamnă, în Parcul ”Cancicov”, vor fi multe prietene de-ale mele, învățătoare, care „dau” și ele de citit copiilor. Și așa a început PROVOCARTE.

La prima ediție a proiectului, i-am zis Andreei: „Draga mea, toată lumea este aici pentru tine. Ele sunt prietenele mele, învățătoare care „dau” de citit copiilor. Și, uite așa, am început să rostogolesc și ediția a doua și ediția a treia și am ajuns și la cea de-a patra ediție, în care  avem și un record: am strâns aproape 1000 de cărți. Douăzeci de clase din medii defavorizate vor fi dotate cu câte o minibibliotecă echipată cu 50 de cărți; vom desfășura ateliere de literație cu elevii, așa încât să îi provocăm să se alăture următoarei ediții a proiectului.

”Este o provocare să citești într-o lume în care oamenii cred că lectura este perimată” 

Maria – Alexandra Vaman: De ce ați ales acest nume pentru proiect?              

Mirela Spiță:   Pentru că este o provocare să citești într-o lume în care oamenii cred că lectura este perimată, când media prezintă alte modele decât modele de clădire, de devenire profesională. Este nevoie de repere. Și cartea întotdeauna este un reper pentru o dezvoltare personală. E o provocare să renunți la device-uri și să poți să intri într-o carte, în povestea  pe care o citești.

Maria – Alexandra Vaman: Cum a fost primit acest proiect de către Inspectoratul Școlar Județean Bacău?             

Mirela Spiță: Oficial, primesc documentele, le aprobă și acțiunile au loc. În această ediție, inspectorul de specialitate ne-a ajutat mult la identificarea claselor care au interes pentru lectură și nu au bază materială. Spre ei ne orientăm donațiile.

Maria – Alexandra Vaman:  Dar de către comunitatea școlară băcăuană?                

Mirela Spiță: Crește exponențial. Prima ediție a avut invitați doar 11 prieteni-profesori și elevii lor. Au venit mai puțini decât mă așteptam. A doua ediție, 58 de profesori, cu elevii; a treia ediție, aproape 100 și la ediția din 2023 s-au înscris 150. Și sigur în 2024 vom fi 300, și, cu ajutorul vostru, pentru că vom promova proiectul. Am trimis prietenilor mei din țară ideea de PROVOCARTE și deja au cerut acordul să rostogolească și la ei în oraș PROVOCARTE.

Maria – Alexandra Vaman : Câte școli au participat cu fișe de lectură la ediția din 2023?                

Mirela Spiță: Nu am contorizat. Îmi scapă informația, este un responsabil care a înregistrat participanții, mă voi interesa. Știu că am întins 860 metri de sfoară pe care elevii au expus fișele de lectură realizate pe baza cărților citite.

”Îmi doresc tare mult să stimulez nevoia de carte”

Maria – Alexandra Vaman: Cum vedeți acest proiect în cinci ani?          

Mirela Spiță: Fenomen. Un proiect în care participă toți cei care își doresc să arate lumii că există o comunitate a cititorilor, o comunitate a iubitorilor de lectură. Mai văd o  Scrisoare Fluviu de cel puțin 1 km de fișe de lectură, și multe, multe cărți noi dăruite, spre a fi donate școliilor din medii defavorizate; pentru că în bibliotecile școlare sunt cărți cu pagini îngălbenite, cărți stătute, care displac copiilor; încurajez, și copiii și profesorii participanți la Provocarte, să doneze cărți noi, așa încât atunci când copilul de la țară deschide o carte nouă, să miroasă a cerneală. Mai mult decât atât, să deschidă și țipla și să știe că este primul cititor al cărții. Este atâta plăcere să atingi pentru prima dată o carte cu pagini noi, curate, neatinse de nimeni și vreau să stimulez plăcerea asta. Îmi doresc tare mult să stimulez nevoia de carte, așa încât să tranformăm lectura din „Du-te în camera ta să citești” sau din „Trebuie să citești” în „ÎMI PLACE SĂ CITESC”. E o formulă pe care îmi place să o folosesc, pentru că, de multe ori, părinții spun copiilor: ”Du-te și citește”, „Du-te în camera ta, închide ușa, ai de citit”, „Doamna ți-a dat de citit!”; aș vrea să  fie o activitate comună, ”Hai să citim împreună!” este formula corectă. De asta și ideea din contract ca părintele, la rândul lui, să citească trei cărți. Citim împreună și atunci stimulăm în copil nevoia de a citi.

Maria – Alexandra Vaman : Cu ce speranțe ați început PROVOCARTE acum patru ani?              

Mirela Spiță: Dorința mea a fost să o determin pe Andreea  să accepte provocarea pe care a avut-o în contract și să constate că există foarte mulți iubitori ai lecturii. Cu speranța asta am început. Un context provocator pornit de la nevoia unui elev.

Maria – Alexandra Vaman: Planificați să extindeți proiectul ”Provocarte” în viitor pentru a se desfășura de mai multe ori pe an?            

Mirela Spiță: Este un proiect energofag și cronofag. Nu cred că echipa l-ar putea face de mai multe ori pe an. Sunt costuri uriașe legate de deplasarea scriitorilor – anul trecut, cinci scriitori s-au deplasat prin județ, în școli din mediul rural și urban. A fost greu și pentru ei să se trezească la ora 6, să își încarce mașina cu cărți la 7, așa încât la 8 să ajungă la școli. Sunt și costuri de cazare, de masă, de deplasare, sunt costuri financiare uriașe pe care le suportăm noi, cei din echipa de proiect. Este prima dată când am avut ca sponsori BCR, Banca Transilvania, Agricola și Școala Româno-Americană. În celelalte ediții am desfășurat proiectul cu zero lei veniți din exterior și cu foarte mulți bani proveniți din buzunarele personale. Dar, dacă ar fi oameni care să se ocupe doar de „Provocarte” de 2 ori pe an, de 3 ori pe an, ar fi cazul să fie și plătiți.

Pe lângă costurile financiare, … e fooarte mult consum de energie: să convingi un scriitor să ajungă aici, să îl convingi să se deplaseze, fără să primească nici un ban, și să fie satisfăcut doar de emoția copiilor și de dorința lor de a cunoaște un scriitor în viață.

Maria – Alexandra Vaman: Planificați ca în viitor acest proiect să fie regional sau național?                   

Mirela Spiță: O, la nivel internațional, global, universal! Da, îmi doresc tare mult să nu rămână doar aici, în Bacău. Este motivul pentru care, reiterez, am trimis foarte multe link-uri prietenelor mele, prietenilor mei. Deja știu clar că Bucureștiul va porni, la fel, la Alba Iulia, Bistrița, Buzău, Sibiu, Galați; mi-au promis deja colegele mele învățătoare, profesori-prieteni că își doresc să ducă și la ei ideea de expunere a interesului pentru lectură. O colegă din București chiar își dorește tare mult să vină aici, în Bacău, cu elevii ei și i-am zis că este energofag, atâta cheltuială și energie pentru ce? Faceți acolo, în București! „Nu, nu, aș vrea să știe copiii mei că se întâmplă asta în Bacău, să vadă sutele de elevi care participă și vreau să fac cu copiii mei o excursie la Bacău.”, a fosr răspunsul.

Maria – Alexandra Vaman: Considerați că fondul de carte din bibliotecile din România răspund nevoilor din această țară?             

Mirela Spiță: Răspunsul rapid și sigur este: ”Evident că nu!”. Ediția de anul trecut a presupus semnarea unei scrisori deschise pe care am adresat-o ministerului, nu rețin date, dar știu foarte bine că, dacă noi vom continua în felul acesta, să donăm cărți și să dotăm în fiecare an 20 de clase din mediul rural, ne-ar trebui câteva sute de ani să putem împlini nevoia de carte din școli. Am rugat Ministerul să facă așa încât fiecare clasă să aibă propria bibliotecă cu cărți noi nouțe. Nu am primit răspuns, ci doar număr de înregistrare de la Minister. Scrisoarea a fost semnată de 700 de băcăuani, a avut ecouri în presă, dar în aministrație și în forurile decizionale la nivel de politici educaționale, încă nu. Sper că se poate întâmpla.

Maria – Alexandra Vaman : În orele de curs, cum abordați lectura pentru a deveni o plăcere pentru cei mici, în afară de contractul de care mi-ați spus la început?                    

Mirela Spiță: Pe lângă contractele pe care le semnăm la început, sunt orele de lectură din fiecare zi de vineri. Ciclul de achiziție fundamentală permite. În fiecare săptămână avem o oră de lectură. Mai mult decât atât, încep ziua cu lectură. Și mai mult decât atât, am citit „Fuga la muzeu” la Casa Memorială „George Bacovia”, am citit „Charlie și fabrica de ciocolată”, la cafeneaua Santa Cruz, cu o ciocolată caldă în față; mă duc cu elevii și în alte părți, în alte contexte, așa încât să accepte că poți citi oriunde, oricând și, dacă îți pasă cu adevărat, poți să o faci. În clasă, orele de lectură care sunt transformate în joc, în teatru, folosind tehnici de teatru de improvizație. Asta îi face să fie o parte din poveste.

Maria – Alexandra Vaman: Care este cartea ce v-a făcut să iubiți lectura? Este una dintre cele citite în copilărie?      

Mirela Spiță: Iarăși mă determinați să fiu asertivă. În clasa a treia, nu știam să citesc, învățătorul citea în clasă lecția, învățam pe de rost și turuiam, puneam mâna pe cuvinte, le rosteam corect fără să știu ce ascunde cuvântul în spate și așa am trecut până în clasa a treia, când mama nu a vrut să mai citească cu mine lecția, a zis: „Citește-o singură!”.  Și nu știam să o citesc. Nu știam să citesc în clasa a treia. Nu-mi aduc aminte să fi citit vreo carte în clasele unu-patru; știu că prin clasa a șasea am nimerit o carte din biblioteca părinților mei – am citit prima oară un autor francez  – și atunci am descoperit, în clasa a șasea, la 12 ani, că pot să citesc și că îmi place să citesc și de atunci nu m-am oprit.

Maria – Alexandra Vaman: Dacă ați putea deveni orice personaj dintr-o carte la alegere, care ar fi acela?                 

Mirela Spiță: Cred că Willy Wonka. E plin de creativitate, de secrete, de inovații, de invenție, de generozitate, și … ce alte virtuții ar mai avea Willy Wonka? Da, și costumul lui atipic îmi place tare mult, că e altceva decât ceea ce au cei din jur; și cred că mă caracterizează Willy Wonka, pentru că îmi spun mulți din cei care mă cunosc că sunt o altfel de învățătoare decât cunosc ei. Nu știu de ce văd ei asta, de ce mă văd ei altfel pentru că eu zic că toți învățători fac ceea ce fac și eu și se dăruiesc copiilor așa cum mă dăruiesc și eu.

Maria – Alexandra Vaman: De unde v-a venit ideea ”scrisorilor – fluviu”?  

Mirela Spiță: Ideea este de la un proiect TIA, Tineret în Acțiune. O altă prietenă de-a mea, și ea profesor Merito, Daniela  Ceredev, a lansat invitația să realizăm cu elevii o scrisoare-fluviu. Am participat la prima ediție a proiectului TIA cu o scrisoare – fluviu de vreo 70 și ceva de metri, eram foarte mândră și, în cadrul concursului inițiat prin TIA, am primit o diplomă de participare. Mi-am zis: „Doamne, da’ alții citesc mai mult?” și evident că am rugat atunci părinții să se alăture proiectului și în anul următor am avut 200 și ceva de metri de fișă de lectură; pe bune, atunci chiar era o scrisoare-fluviu, adică perforam fiecare fișă de lectură, le legam între ele cu panglică albastră, ca să ilustrăm ideea de fluviu, le mai și pictam cu ceară pe margini, sub forma unor valuri, le puneam pe două sucitoare de pâine și realizam produsul proiectului. Deci, ideea este de la Daniela Ceredev, nu știu dacă ideea îi aparține, dar știu că eu de la ea am luat-o, pe principiul  „Inspiră și dă mai departe”!

Maria – Alexandra Vaman: De ce ați ales să aveți ateliere de scriere în cadrul proiectului ”Provocarte”?                     

Mirela Spiță: În Provocarte sunt variate acțiuni. În primul an, am făcut vizionarea scrisorii-fluviu fără niciun fel de partener și fără nicun participant din afară, doar noi, învățătorii și profesorii participanți, am vorbit despre cărțile citite, într-o masă rotundă uriașă. În al doilea an mi-am dorit ideea de „cărți vii” în proiect: adulți care să le vorbească copiilor despre propria devenire, care s-a datorat întâlnirii cu o carte, și am avut drept „cărți vii”  jandarmi, jandarmerițe, polițiști, pompieri, cei de la Salvare. Apoi, am deschis, în următorul an, „Caravana scriitorilor”, așa încât copiii să stea de vorbă cu scriitorii. Acum, în 2023, am avut ateliere de scriere creativă, din dorința ca, din rândul celor care participă la Provocarte, să se nască noi scriitori care să-i capteze pe viitorii elevi participanți la Provocarte.

Maria – Alexandra Vaman: Care a fost partea dumneavoastră preferată din ediția din 2023?                    

Mirela Spiță:  Numărul de participanți și faptul că am invitat actori, 27 de actori, dispuși să citească copiilor. Au venit cu atâta deschidere să citească!

Maria – Alexandra Vaman:  Dar din celelalte ediții?                   

Mirela Spiță: Din  celelate ediții, ”cărțile-vii”, care au venit cu emoție și au pregătit atâtea ateliere, atât de frumoase, „Carava scriitorilor”, de anul trecut, a fost ”wow”-ul. Să motivezi șase scriitori să se plimbe prin școli din județ și să stea de vorbă cu atâția copii curioși și să răspundă la atâtea întrebări!! Fiecare ediție are câte ceva fain. Anul ăsta cred că actorii și elevii-actori m-au impresionat cel mai mult.

”Nu ai cum să te dezvolți fără lectură”

Maria – Alexandra Vaman:  De ce recomandați lectura?                   

Mirela Spiță: De ce această întrebare? Nu ai cum să te dezvolți fără lectură, rotunjimea formării tale și personale și profesionale, e inadmisibil, imposibil fără lectură. E o apotemă. Nu ai cum fără lectură.

Maria – Alexandra Vaman: Cum vă simțiți atunci când citiți?                    

Mirela Spiță: Am văzut un film împreună cu o elevă de a mea. Personajul principal, o fetiță, iubea lectura și, în momentul în care citea, în camera ei, rând pe rând, pereții camerei se ridicau și fetița apărea în mijlocul poveștii citite. Pe lângă ea se întâmplau toate acțiuile. Cum mă simt eu când citesc? Exact ca acest personaj, numai că în momentul în care citesc simt că îmi îmbrac haina de învățătoare și mă gândesc cum pot duce asta elevilor mei, care este impactul cărții asupra vieții mele profesionale și cum pot transfera învățăturile către elevii mei. Cred că obiceiul se datorează și lecturii cărții ”Peak. Secretul informației de top”, scrisă de Anders Ericsson, din care am primit validarea că poți ajunge la performanță de top când ai un antrenor bun în spate și îmi doresc să fiu un antrenor bun pentru elevii mei. Deci așa mă simt, ca un antrenor: prin ce provocări să-i mai duc pe elevii mei, așa încât să le lărgesc zona de confort?

Maria – Alexandra Vaman: Ce asociați cu lumea cărților?                      

Mirela Spiță: Dezvoltarea, creșterea. Doar citind crești.

Maria – Alexandra Vaman:  Aveți vreun obicei special atunci când citiți?                   

Mirela Spiță: Da, citesc cu un pix în mână și foi lângă mine, post-it-uri, îmi fac scheme grafice, îmi fac mape mintale, lucrez foarte mult cu coduri de culoare și  simboluri. Deși știu că nu există ”stiluri de învățare”, aș putea spune că primează vizualul, îmbinat cu toate celelalte stiluri: auditiv, kinestezic. Mai am lângă mine și o cană de cafea.

”Mi-ar plăcea să avem curajul să fim noi înșine”

Maria – Alexandra Vaman:  ”Provocarte”. Ați fost vreodată provocată să citiți o carte?                   

Mirela Spiță: Da. „La Medeleni”. Copil fiind, nu am priceput despre ce este vorba în carte, nu am avut bunici la țară. Nu am priceput niciodată ce e cu cartea asta. Am citit-o și tânără fiind și abia atunci am înțeles-o. Când eram copil… niciodată. Nu. Este motivul pentru care acum, în calificarea pe care o am, recomand elevilor cărți desprinse din universul trăirilor actuale; citesc volumul în același timp cu ei și discutăm împreună despre conținut.

Maria – Alexandra Vaman: Care este cartea pe care dumnevoastră ați recomanda-o unui tânăr elev/licean?                     

Mirela Spiță:  Tânăr elev/ licean…. cred că „Portretul lui Dorian Gray”, pentru că în spatele măștii pe care zilnic o purtăm se ascunde o altă personalitate; mi-ar plăcea să avem curajul să fim noi înșine, să purtăm propria noastră personalitate, care să reflecte adevărul din noi, nicidecum masca pe care o vrea societatea, masca pe care o apreciază societatea; mi-ar plăcea tare mult să fim noi înșine în fața tuturor, fără prefecătorie, fără consumul acela de energie care macină interiorul nostru.

Maria – Alexandra Vaman: Care este scriitorul dumneavoastră preferat?                  

Mirela Spiță:  Roald Dahl – gândindu-mă iarăși la haina mea de învățătoare – pentru că, deși, vorba copiilor mei, „a murit de multă vreme”, este viu, actual. Cartea lui este aici cu noi, e vie, e prezentă printre noi.

Maria – Alexandra Vaman: De ce credeți că o parte dintre tineri au uitat de magia lecturii?                    

Mirela Spiță: Răspunsul este în „Peak, secretul informației de top”: lipsește un antrenor bun în spatele lor. Un antrenor bun  îl determină pe copil să iubească lectura, Îi provoc pe colegii mei profesori să devină antrenorii care să-i ducă pe elevi însprea plăcerea de a citi.

”Visul meu a fost să devin ofițer”

Maria – Alexandra Vaman: Care a fost visul dumneavoastră atunci când erați mică?                   

Mirela Spiță: Să mă fac învățătoare. Mint. Nu. Visul meu a fost să devin ofițer. Mama mi-a zis să mă fac învățătoare, pentru că învățătorul meu Diea Ioan, acum retras în Brașov, i-a zis mamei mele, când eram în clasa a treia: ”Făceți-o învățătoare!”, și mama chiar a crezut în traiectoria dată de învățătorul meu și a insistat să mă fac învățătoare. M-am dus din respect pentru mama la Pedagogic, cu dorința permanentă și declarată ca, după liceu, să mă duc la școală de ofițeri. Și de abia în clasa a unsprezecea m-am „prins” că am vocație. Și pentru că în subconștientul meu îmi doresc să fiu militar, copiii mei sunt trupă de instruire; descoperind noi teritorii, marcăm istoria prin ceea ce facem, prin inovațiile noastre, prin acțiunile noastre, descoperim teritorii de cunoaștere; și nu eliberăm teritorii ocupate de alții, ci teritorii ocupate de necunoaștere și le eliberăm, le redăm cunoașterii personale. E un fel de continuare a visului meu de a deveni militar             

Maria – Alexandra Vaman: Care sunt temerile pe care le aveți cu privire la următoarele ediții ”Provocarte”?                     

Mirela Spiță: Numărul de persoane, numărul de oameni din nucleul proiectului. Provocarte este deja o comunitate. E necesar ca nucleul să crească pentru că vin din ce în ce mai mulți oameni spre proiect și este nevoie în nucleu de oameni responsabili, perseverenți și punctuali în ceea ce privește sarcinile pe care le au de făcut.

Maria – Alexandra Vaman: Dintre toate cuvintele, pe care l-ați alege pentru a descrie ”Provocarte”?                     

Mirela Spiță: Oamenii îi spun ”festival de lectură”, îi spun ”fenomen”, eu îi spun ”context educațional”, pentru că e datoria profesorului să creeze contexte educaționale care să permită copiilor dezvoltarea.

Maria – Alexandra Vaman: Dacă ați putea schimba ceva în lume, obiect sau percepție, ce ați alege?

Mirela Spiță: Mentalitatea aș schimba-o. Mi-ar plăcea să fac o magie și pe Planeta Pământ să existe doar mentalitate flexibilă care să aducă o stare de bine. Dar o mentalitate flexibilă aduce mereu o stare de bine pentru că vezi lucrurile altfel, înțelegi altfel, manifești toleranță, tact, blândețe, pricepere, astea sunt consecințele mentalității flexibile.

Maria – Alexandra Vaman: Cum definiți lumea lecturii?

Mirela Spiță: Imaginație, vis, creativitate, inovație.

Maria – Alexandra Vaman:  Dar cum definiți fericirea?

Mirela Spiță:  Stare de bine.

Maria – Alexandra Vaman: Care este  cartea dumneavoastră preferată?

Mirela Spiță:  Nu am o carte preferată. Acum, în această perioadă a vieții, citesc cărți de dezvoltare profesională; e o perioadă a vieții mele în care simt că beletristica nu-și mai are locul.

Interviu realizat de Maria – Alexandra Vaman (clasa a IX-a), elevă la Colegiul Național ”Vasile Alecsandri” și la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău

Prof. coord.: Laura Huiban