5 noiembrie 2024

* magazinul „Degustarium” din Ghimeș-Făget a deschis un punct de lucru pe str. Mihai Viteazul

Produse BIO de pe Valea Muntelui la vânzare în Bacău

Gustul autentic de odinioară al produselor BIO din gospodăriile țărănești de pe Valea Muntelui poate fi savurat de acum și în Bacău, odată cu deschiderea, pe strada Mihai Viteazul nr. 3, a magazinului Degustarium. În galantarele magazinului sunt diferite sortimente de brânză și produse lactate (caș maturat, brânză, urdă, unt, smântână, iaurt) și preparate de carne (cârnați uscați, salam, pate, pastramă etc.), dar și dulceață, siropuri, miere de albine și, evident, celebra pâine ungurească. Nu lipsesc mici obiecte artizanale, iar un raft este dedicat săpunurilor naturale fabricate chiar la Ghimeș-Făget.

„Degustarium” este marcă înregistrată și a fost etalată, pentru prima oară, din 2016 ca afacere de familie și socială, la Ghimeș-Făget, în magazinul cu același nume. Familia Pal – Petrică, Ramona și Damiana început totul prin deschiderea unui magazin în care pot fi degustate și cumpărate produse tradiționale, obținute în condiții ecologice. Produsele provin din zeci de gospodăriimici de pe Valea Trotușului, iar conceptul este unul de afacere socială, menită să încurajeze micii producători să își valorifice munca. Toți producătorii, circa 60 la număr, sunt membri ai Cooperativei Agricole Carpatica Ghimeș, înființată în anul 2019.



Primul magazin Degustarium deschis în județ și în țară

Primul magazin Degustarium deschis în județ și în țară se află acum în Bacău. „Am avut ideea deschiderii de noi magazine Degustarium încă de acum cinci-șase ani, la cererea producătorilor noștri și chiar a celor care au văzut afacerea noastră – spune Petru Pal, inițiatorul proiectului Degustarium. Dar a fost nevoie de ceva timp să creștem și producția și producătorii. Acum însă avem chiar mai multe produse decât putem vinde numai în magazinul din Ghimeș-Făget. Ni s-a făcut o cerere să venim cu astfel de produse și în Bacău și vrem să vedem, acum, reacția publicului și dacă reușim să facem față cu cantitatea de produse, pentru că de calitatea lor nu ne punem problema, produsele fiind de foarte bună calitate. Produsele noastre sunt integral naturale, deci depindem foarte mult de potențialul furnizorilor și de cât pot lua ei de la animalele pe care le cresc în gospodării. A crescut și varietatea produselor oferite.”

Produsele sunt integral naturale. Cele din lapte, de exemplu, provin din zona de munte de la animale care se hrănesc în mediul lor natural, nu de la vaci furajate. Zona de munte a județului Bacău nu a fost niciodată cooperativizată, deci acolo nu s-au folosit îngrășăminte chimice nici pe islaz nici pe fânațuri. Iar acolo unde pasc animalele sunt câteva zeci de plante medicinale pe metrul pătrat. Laptele și produsele lactate de acolo sunt, practic, produse terapeutice. Și pâinea adusă zilnic în magazin este o pâine de casă, fără drojdie, dar cu cartofi.

Lactate bio de la Agăș

De evoluția activității în cooperativă și în magazinele degustarium este mulțumită și Vasi Ema Veronica, din Agăș, care aduce la vânzare produse lactate. „Mă ocup de această activitate dintotdeauna, iar produsele noastre sunt bio. Facem cașcaval, brânză topită, unt de casă și brânză frământată. Nu avem un efectiv foarte mare de animale, dar cu ce avem ne descurcăm foarte bine. Eu reprezint Asociația Crescătorilor de Animale Valea Muntelui.”

Raftul cu săpunuri naturale fabricate la Ghimeș

Crina Biro-Bălan este ingineră chimistă și are la Ghimeș-Făget o afacere de familie, un atelier în care fabrică săpunuri naturale. „Am adus și în magazinul Degustarium din Bacău astfel de săpunuri. Am venit chiar cu ceva noutăți: săpunul natural de rufe, în două variante (cremă și lichid) și plastilina de săpun, pe care o poți modela, apoi tot cu ea te poți spăla. Afacerea mea se dezvoltă încet-încet, deși ne mai încurcă pandemia, pentru că nu mai putem merge prin târguri ca altădată. Toate produsele noastre sunt naturale, din plante (urzică, gălbenele, castravete, cătină, măceșe, lavandă,  etc., dar și cu miere de albine, rășină, argilă sau unt de cocos”. După o schimbare de imagine, fostele săpunuri Funny Soap produse la Ghimeș au devenit săpunuri Good Origins.

Șefa de magazin, studentă de la master

Șefa magazinului degustarium din Bacău este Alexandra, studentă în ultimul an la master (disciplina marketing și comunicare în afaceri), la Universitatea „Vasile Alecsandri”, dar originară din Republica Moldova, de la Ungheni. „În magazin – spune Alexandra –  mă ocup de partea practică a studiilor mele. Am încredere că afacerea de aici va merge bine. Trebuie să o manageriez eu cum trebuie și să alege un personal potrivit pentru aceasta. Am încredere în această afacere, pentru că și produsele etalate în magazin sunt excepționale. Eu am mai lucratîn marketing, dar puțin timp, la Telekom, în România, deci ceea ce fac acum îmi prinde foarte bine profesional”.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri