De câteva ori în viață trecem, dacă avem voință/ curaj, prin ceea ce psihologii numesc a fi, pornind de la o legendă născută în cel mai lung lanț muntos din lume, Anzii Cordilieri, încercarea vulturului. În fața acestei probe te înghesuiesc frica, deznădejdea, suferința, lipsa de încredere, ispita renunțării la viață, teama de‑ai răni pe alții; toți demonii lumii.Dar este prezentă și Speranța… Este o probă care-ți este propusă atunci când crezi că un eșec al ființării tale este inevitabil, dar, deodată, cineva îți șoptește că faptul că eșecul nu este doar locul din care te ridici ca să mergi mai departe, ci și un fel de taxă de școlarizare, prețul pentru viața pe care vrei s‑o duci. Poate că o asemenea taxă este și această probă…
…Atunci când vulturul ajunge la vârsta de 40 de ani, ghearele sale devin foarte lungi și încovoiate. El, stăpânul tăriilor cerului, nu mai poate înhăța prada. Și ciocul îi devine prea lung si încovoiat, așa că, și dacă ar avea hrană, tot n‑ar mai putea mânca. Penele‑i devin dese și grele iar zborul său ajunge un chin.Vulturul simte atunci că ființa‑i este amenințată de destrămare și începe lupta. Zboară pe vârful stâncii, unde‑și are cuibul/ casa, lovește puternic stânca folosind ciocul, până când acesta cade. Așteaptă, îi crește ciocul, cu el își smulge ghearele. După ce‑i cresc noile gheare, își rărește penele de pe aripi, de pe piept și viața sa devine nu doar ca înainte, ci și mai înțeleaptă. Dar a trecut, vreme de aproape jumătate de an, prin proba unei suferințe care a însemnat umilință de vultur, durere fizică și foame. „Ce maiestos e… noul vultur!”, spun cei care cercetează viața acestor păsări…
…De Anul Nou, am primit un mesaj de la o fostă elevă care viețuiește prin Australia. Mi-a adus aminte de faptul că în urmă cu vreo două decenii și ceva, într-un amfiteatru, pe când era liceană, a participat la o activitate seducătoare în care, pornind de la muzică – vedetele fiind „El condor pasa”, în interpretarea lui Leo Rojas, și „Învață de la toate”, interpretată de Adriana Ausch, s-a vorbit despre virtuțile… vulturului. Atunci, zice prietena mea… australiancă, vorbindu-le și eu despre vultur, i-am trimis pe adolescenți către Regele David, cel care spusese: „El îți satură de bunătăți bătrânețea și te face să întinerești iarăși ca vulturul” (Psalmi: 103:5). Și tot atunci, mai zice ea, spontan, le-am vorbit despre pilda vulturului, pornind de la legenda tulburătoare a Anzilor… După ce mi-a amintit și de un vers din discursul melodic al Adrianei Ausch – „Învaţă de la vulturi, când umerii ţi-s grei” – mi-a scris: „Recent, am fost nevoită să trec prin proba vulturului, cea pe care ați evocat-o atunci în acel amfiteatru. Am reușit! Pot zbura din nou! Vă mulțumesc!”… Este una dintre cele mai tulburătoare urări care a sosit către mine în ultima vreme…
O urare care mi-a dus din nou sufletul în preajma lui Rudyard Kipling: „Învaţă de la ape să ai statornic drum,/ Învaţă de la flăcări că toate-s numai scrum./ Învaţă de la umbră să taci şi să veghezi,/ Învaţă de la stâncă cum neclintit să crezi. […] Învaţă de la vulturi, când umerii ţi-s grei,/ Şi du-te la furnică şi vezi povara ei./ Învaţă de la floare să fii gingaş ca ea…”
