18 octombrie 2024
ActualitatePrincipalele reguli prevăzute de Codul Rutier, pe care trebuie să le respecte...

Principalele reguli prevăzute de Codul Rutier, pe care trebuie să le respecte utilizatorii de biciclete și trotinete electrice

În contextul creșterii popularității utilizării bicicletelor și trotinetelor electrice ca mijloc de transport alternativ, Poliția Locală a Municipiului Bacău dorește să informeze utilizatorii despre principalele reguli prevăzute de Codul Rutier pe care trebuie să le respecte.

Pentru a conduce o bicicletă sau o trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puțin 14 ani și este obligat să aibă asupra sa actul de identitate.



Echipamentul obligatoriu

În circulația pe drumurile publice, bicicleta sau trotineta electrică trebuie să fie:

  • prevăzută cu dispozitiv de frânare eficace;
  • prevăzută cu un sistem adecvat, funcțional, de direcție;
  • dotată cu sistem de avertizare sonoră;
  • echipată, pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, în față, cu lumină de culoare albă sau galbenă, iar în spate, cu lumină de culoare roșie și cu cel puțin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, vizibil, de aceeași culoare;
  • echipată cu elemente sau dispozitive fluorescent-reflectorizante, amplasate pe roți, care, în mișcare, formează un cerc continuu.

Casca de protecție este obligatorie pentru conducătorii de biciclete și trotinete electrice a căror vârstă este sub 16 ani, atunci când se deplasează pe partea carosabilă.

Reguli de circulație

  • Dacă un drum este prevăzut cu o pistă pentru biciclete, bicicletele și trotinetele electrice vor fi conduse numai pe pista respectivă. În lipsa acestei piste, circulația trotinetelor electrice este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulația vehiculelor este de 50 km/h.
  • Bicicletele și trotinetele electrice care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente. Este interzisă circulația acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace și dispozitive în stare de funcționare.
  • Bicicletele și trotinetele electrice, atunci când circulă pe drumul public, trebuie conduse numai pe un singur rând. Dacă pe direcția de deplasare există o pistă pentru biciclete, semnalizată ca atare, conducătorii de biciclete și trotinete electrice sunt obligați să circule numai pe această pistă.
  • Se interzice circulația altor participanți la trafic pe pista pentru biciclete.

Interdicții

Se interzice conducătorului de bicicletă sau trotinetă electrică să:

  • circule pe sectoarele de drum semnalizate cu indicatorul având semnificația «Accesul interzis bicicletelor»;
  • învețe să conducă biciclete sau trotinete electrice pe drumurile intens circulate;
  • circule pe trotuare, cu excepția cazului când pe acestea sunt amenajate piste pentru biciclete;
  • circule în paralel, cu excepția situațiilor când participă la competiții sportive organizate;
  • circule în timp ce se află sub influența alcoolului ori a substanțelor psihoactive;
  • se țină de un vehicul aflat în mers ori să fie remorcat de un alt vehicul sau împins ori tras de o persoană aflată într-un vehicul;
  • circule pe partea carosabilă în aceeași direcție de mers, dacă există acostament practicabil;
  • transporte sau să tragă orice fel de obiecte care, prin volumul ori greutatea lor, stânjenesc sau periclitează conducerea vehiculului ori circulația celorlalți participanți la trafic;
  • circule pe aleile din parcuri sau din grădini publice, cu excepția cazurilor când nu stânjenesc circulația pietonilor;
  • circule atunci când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață sau zăpadă;
  • circule cu deficiențe tehnice la sistemele de frânare sau cu un vehicul care nu este prevăzut cu avertizor sonor;
  • traverseze drumurile publice, pe trecerile destinate pietonilor, în timp ce se deplasează pe bicicletă sau trotinetă electrică;
  • circule pe alte benzi decât cea de lângă bordură sau acostament, cu excepția cazurilor în care trebuie să se încadreze regulamentar în funcție de direcția de deplasare;
  • circule în interiorul localităților în care nu funcționează iluminatul public, precum și în afara localităților fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă;
  • conducă vehiculul fără a menține contactul roților cu solul;
  • circule fără a ține cel puțin o mână pe ghidon și ambele picioare pe pedale, în cazul conducătorului de bicicletă, respectiv fără a ține ambele mâini pe ghidon, în cazul conducătorului de trotinetă electrică.

Pentru nerespectarea obligațiilor și regulilor menționate, polițiștii locali vor aplica sancțiuni prevăzute de Codul Rutier.

Pe această cale, rugăm utilizatorii de biciclete și trotinete electrice să respecte regulile de circulație, pentru un trafic mai sigur pentru toți.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img