Pentru George Ciobanu, după un șir de experimente și lecții de viață în mai multe domenii, menirea a fost să revină acasă, la grădina familiei din satul Climești, comuna Berești-Bistrița. Să ridice un solar unde, dintr-un răsad piculit cu grijă, să facă un vrej care să susțină legume cu același parfum și gust descoperit în copilărie. Nici acum, la 63 de ani, nu se consideră fermier. „Abia înțelegeam ce înseamnă pandemie la începutul lunii mai, 2020. Nu pot să spun că 2021 a fost un an rău, important e că nu am ieșit în pierdere. Sper ca anul acesta să fac și ceva profit. Am plantat de toate: căpșuni, zmeură, mure, roșii la solar, castraveți, ardei, fasole păstăi, din alea lungi fără ață, gustoase. Roșiile mele sunt căutate exact pentru gustul acela de altădată. S-a dus vorba. Am și roșii pitice în solar. Afară în câmp am pus gogoșari, vinete, varză, porumb pentru fiert, lavandă. Cam de toate. Răsadurile mi le fac singur. Marfa e proaspătă și mulțumirea mea e când se cumpără toată.”
Pământul te învață să-i dai ce-i trebuie
Pe George, seceta l-a afectat mai puțin. „Am forat un puț, cu hidrofor, să am apa necesară irigării culturilor. Fiind în zona bazinului albiei Siretului, la noi fântânile nu știu să fi secat vreodată. Dar e greu cu forța de muncă. Nu găsești pe nimeni. Când e nevoie mă mai ajută rudele.Vecinii mei sunt pensionari. Eu sunt cel mai tânăr printre ei. Dar sunt serioși. Baza o am în Nelu Palade și soția lui. El e meseriaș la toate. Și familia Stratulat mă ajută. Muncim, ne ajutăm împreună. Culturile trebuiesc rotite. Am în plan să pun pe picioare o mică livadă. Cireși, vișini, meri, gutuile sunt la mare căutare. Sunt bunic! Pentru nepoți muncesc. Cel mic are 2 ani, Marc Alexandru, iar cel mai mare, 9 ani. I-au pus numele Eric George, George după bunic’su! Vreau, îmi doresc ca nepoții mei să nu ducă lipsă de nimic. Să alerge prin grădină , să se joace, să crească un câine, o pisică, să respire aerul curat. Nu cum am copilărit noi, care nu am avut niciodată vacanță. Trezeam pietrele dimineața pe uliță, cu sapa în mână, mergând la prășit de păpușoii. Pentru asta muncesc eu acum.”
Ce-ți mai fură ochiul pe tarabe?
În cromatica vie a legumelor de sezon, câte o pată de culoare discordantă îți atrage imediat privirea. Paraschiva vinde la o altă tarabă vinete albe, la 3 lei kg. A avut și mai mari, și de formă rotundă, la 4 lei, dar s-au dat. Este din Holt: „Mai aduc mâine domnu… Sunt dulci, foarte bune, pentru tot felul de boli. O spun oamenii care vin și cumpără. Care știu. Sunt care au luat și câte 10 kile. Treceți mâine!
Venită din zona Vatra Dornei, alături de o grămadă mare de afine, Maria are la vânzare o grămadă la fel de îmbietoare, de merișor, mai rar întâlnit pe la noi. Seamănă cu coacăzul roșu. Prețul aste același, 25 de lei pe kg. Aflu că sunt bune la ceaiuri, pentru rinichi… și alte boli de pântece, dar și de mâncat așa, cum sunt culese cu de pe pajiștile subalpine.
Ne-am obișnuit deja cu roșiile cherry și gustul lor aromat. De la Parava, la 37 de km de Bacău, cultivate de ea, Lenuța Țiganciș a venit cu un soi de roșii cherry tip pară, dar de culoare galbenă. Sună ciudat roșii galbene, însă gustul este deosebit. Le dă cu 10 lei kg. „Avem o suprafață de un hectar pe care o cultivăm, și cu alte legume. Muncim! Împreună cu soțul și cei trei copii. Sunt mari, au terminat școala. Ne-a afectat și seceta… în special porumbul. Trebuie să ne descurcăm!”
Printre vinete, gogoșari, ardei și castraveți, zăresc câteva borcane cocoțate să-ți atragă atenția. „E miere de albine polifloră. 25 lei borcanul! Dacă luați două las la 20 de lei. Nu știu de ce, soțul crede că din cauza secetei, după o săptămtămână s-a zaharisit. Așa a fost să fie anul acesta. Avem 70 de stupi, dar nu avem timp să umblăm cu ei, să-i mutăm și prin alte zone. Munca de bază e la câmp.” Lenuța Costea este din Tecuci. Vinde de mulți ani în piața din Bacău. Se înțelege bine cu oamenii de aici.
Prețurile diferă în funcție de calitate, abundență, chiar perioade ale zilei. Dar ca la piață, totul se negociază.
