Comuna Ghimeș-Făget și întreaga Vale a Muntelui sunt, timp de două zile (16 – 17 decembrie), în sărbătoare, odată cu derularea evenimentelor din programul primei ediții a „Târgului de Crăciun al Gospodăriilor de Produse Montane”. Târgul a fost organizat de Grupul de Acțiune Locală (GAL) Valea Muntelui, în parteneriat cu Primăria Ghimeș-Făget și firma locală Degustarium. Târgul a coincis cu Forumul Montan din România, organizat pe 16 decembrie la Vatra Dornei
La deschiderea evenimentului de la Ghimeș au venit Ionuț George Diaconeasa, consilierul ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Simona Barzaghideanu, directoarea Direcţiei Agricole a județului Bacău, directorul Oficiului Județean al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, Andrei Seto, primarii comunelor Ghimeș-Făget, Brusturoasa și Agăș, reprezentanți ai altor GAL-uri din județ, dar și al GAL Răsăritul Țării Făgărașului și ai Forumului Montan din România.
„Vrem să arătăm produsele cu care se identifică zona noastră – a spus managerul GAL Valea Muntelui, Vlad Ochiroș. Târgul e important pentru noi, pentru că s-au putut aduna oamenii care mai produc ceva pe Valea Muntelui și că am reușit să pornim povestea priceperii lor în a valorifica ceea ce ne oferă natura”. Din GAL Valea Muntelui fac parte opt comune – Agăș, Asău, Brusturoasa, Dofteana, Ghimeș-Făget, Palanca, Poduri și orașul Dărmănești.
În perimetrul destinat Târgului au fost amenajate standuri pentru producători din toate comunele de pe Valea Trotușului, care au prezentat produse tradiționale obținute în propriile gospodării: cârnați, salam, diferite sortimente de brânzeturi, păstrăv afumat și cârnați din carne de păstrăv etc. Nu au lipsit nici gulașul tradițional, nici porcul la proțap, dar nici palinca specifică zonei, vinul fiert și plăcintele.
Într-un perimetru special amenajat a avut loc concursul de împodobit brazii de Crăciun, la care au participat zeci de concurenți.
Manifestarea cuprinde și un bogat program artistic de colinde, cântece și dansuri, susținut de Ansamblul de copii din Coșnea (Agăș) și de Ansamblul „Mugurașii Agășeni”. Iar în seara zilei de sâmbătă s-a aprins focul de tabără.
Primul eveniment din programul Târgului a fost, însă, un seminar pe tema „Autorizarea și comercializarea produselor locale în contextul Strategiei de Dezvoltare Locală a GAL Valea Muntelui”, la care au participat, alături de invitații lor, producători din zonă. Seminarul a fost o manifestare foarte animată, în care reprezentanții Ministerului Agriculturii și instituțiilor agricole le-au dat producătorilor garanția că vor fi ajutați să-și ateste produsele lor, dar și producătorii și-au spus păsul și au arătat care sunt o parte dintre problemele cu care se confruntă. În seminar a fost prezentat și exemplul de succes în autorizarea de produse locale tradiționale ale familiei Ionela și Mihai Paliștan din comuna Palanca. De asemenea, reprezentanți ai Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și ai Direcției Agricole au prezentat procedura și condițiile de autorizare pentru comercializarea produselor locale montane obținute în gospodăriile populației.
„Cunosc bine zona de munte a județului Bacău. Aici se întâmplă lucruri care devin constructive. Produsele tradiționale și mai ales cele din zona montană sunt o prioritate a Ministerului Agriculturii în promovarea și atestarea lor, atât ca produs tradițional atestat, cât și pentru etichetarea facultativă ca produse montane. Mesajul ministrului Petre Daia este unul ferm, de susținere, de colaborare.”
Ionuț George Diaconeasa, consilierul ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.