28 noiembrie 2024

Primul mare grup de medici din Republica Moldova, în vizită la Slănic-Moldova

Cu prilejul minivacanței de 1 Mai, reprezentanți ai Companiei ,,Nobel Ilac Moldova” din Chișinău, împreună cu un grup de medici de diferite specialități din Republica Moldova au vizitat stațiunea Slănic-Moldova, în cadrul proiectului ,,Evadarea în frumos, Muntii Nemira”.

După o staționare în vamă de peste șase ore, cei 43 de medici au ajuns, sâmbătă, 29 iunie, în orașul-stațiune Târgu-Ocna, unde au fost întâmpinați de un reprezentant al Serviciului Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău, care i-a însoțit pe tot parcursul vizitei, atât la Târgu-Ocna cât și la Slănic-Moldova, oferindu-le toate informațiile și datele necesare despre zona în care se află.



Un prim popas a avut loc în mina ,,Salina” din Târgu-Ocna, unde aceștia au avut parte de o binemeritată răcorire și revigorare, în baza de tratament și agrement aflată la 240 m adâncime, un mic ,,oraș din adâncuri”. Imensitatea golurilor subterane, labirintul galeriilor de mii de metri, cascada și lacul cu apă sărată, modalitățile multiple de agrement i-au fascinat pe vizitatorii moldoveni, care au participat timp de câteva momente și la săvârșirea Sfintei Liturghii, în biserica ,,Sfânta Varvara”, prima biserică ortodoxă subterană din Europa realizată în inima masivului de sare, în anul 1992.

Autocarul cu medicii moldoveni s-a îndreptat apoi spre stațiunea Slănic-Moldova, unde au beneficiat de serviciile puse la dispoziție de personalul hotelului ,,Venus”, cea mai înaltă construcție din stațiune și singura care se află la cea mai înaltă altitudine, respectiv 560 metri.

După un prânz pregătit ,,ca la mama acasă” și o pauză în care a putut fi admirată panorama Slănicului de la înălțime, a urmat o plimbare relaxantă prin peisajul mirific al stațiunii, cu plecare de la Cascada și cu popasuri la izvoarele minerale și la stâncile inscripționate. Vizita a continuat în parcul stațiunii, unde medicilor turiști le-au fost prezentate Cazinoul, ansamblurile sculpturale, hotelurile și vilele din zonă. La invitația directorului hotelului ,,Venus”, aceștia au vizitat și baza de tratament, unde li s-au oferit explicații despre procedurile care se efectuează aici. La final, în Sala de conferințe a urmat o discuție liberă pe teme medicale, completată cu impresiile culese în urma acestei evadări în stațiunea de la poalele Nemirei:

,,Am întâlnit aci peisaje frumoase, cu oameni frumoși și ospitalieri, dar și atâtea posibilități de tratament și recuperare de care pot avea parte toți cei care vizitează stațiunea. Am cunoscut multe lucruri noi pe care cu drag le vom împartași si celorlați colegi, și tot cu drag vom dori să mai revenim. Mulțumim pe această cale gazdelor noastre de la hotelul `Venus`, primarului Gheorghe Baciu, care deși nu s-a putut afla printre noi ne-a transmis salutul său și ne-a pus la dispoziție materiale promoționale, ghidului nostru, personalului din mina `Salina`. Vă suntem recunoscători pentru  răbdarea, entuziasmul și pasiunea dumneavoastră, a tuturor, pentru aceste locuri minunate”, a spus Stela Procopciuc, manager regional în cadrul Reprezentanței Companiei ,,Nobel Ilac Moldova” din Republica Moldova.

Duminică, 30 mai, a urmat o ultimă vizită în stațiune, la pârtia de schi ,,Nemira”, după care medicii moldoveni au pornit spre Chișinău, cu tolba plină de amintiri. De neuitat…

Compania ,,Nobel Ilac” a fost fondată în 1964 și reprezintă o companie internațională cu sediul în Istanbul și reprezentanțe oficiale în 21 de țări din întreaga lume. Compania are un ciclu complet de producție, poziționare și promovare a medicamentelor și suplimentelor alimentare.

Reprezentanța ,,Nobel Ilac” activează în Republica Moldova de peste 15 ani și în această perioadă a contribuit la consolidarea poziției produselor sale ca medicamente eficiente și sigure. Misiunea companiei este de a îmbunătăți calitatea vieții, lucrând cu convingerea că ,,sănătatea este pe primul loc”, iar viziunea acesteia este de a oferi produse fiabile și accesibile pentru sănătatea umană în toate colțurile lumii.

Romulus-Dan BUSNEA

 

 



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014