Primavara care a tot dat semne ca vrea sa-si intre in drepturi, i-a scos din case pe bacauani. Daca unii s-au indreptat catre spatiile de picnic, altii si-au orientat atentia catre lucrarile ce se impun in aceasta perioada prin gospodarie. Sau prin cartiere.
Prin cartierul Alecu Russo, locatarii mai in vârsta, crescuti pe la tara, au curatat tot weekendul pomii si vita de vie sadite cu multe zeci de ani in urma. “E cam timpul lor, nu vedeti ce vreme e?! Deja, la vita de vie, a inceput sa curga seva. Deci, e musai sa fie curatata”, ne spune un locatar al zonei.
La gospodariile de la tara din tot judetul, la fel, treaba este aproape terminata. Gospodarii au inceput, de pe mijlocul saptamânii, de cum s-a oprit ploaia, sa-si curete pomii din livada sau vita de vie din spatele casei.
Am gasit-o pe tanti Emilia Laslau, din Hemeiusi, trebaluind de zor prin ograda. La 74 de ani, desi este bolnava, femeia spune ca nu poate sta locului, miscându-se, cât e ziua de lunga, incolo si incoace. De când i s-a prapadit omul, tanti Emilia este nevoita sa cheme câte un satean sa o ajute la treburile pe care doar barbatii ar putea sa le faca, platindu-i de fiecare data din putina sa pensie.
La celelalte treburi mai usoare, insa, este ajutata de fetele ei. Liliana, fata cea mijlocie, a fost plecata la lucru in Italia, dar, de o luna, a revenit acasa, ca sa fie prezenta la momentul venirii pe lume a primului ei nepot. Cu ocazia asta, insa, trece mereu pe la casa parinteasca, pentru a-si ajuta mama la treburile de zi cu zi.
Sâmbata era la Hemeiusi, impreuna cu Lacramioara, sora cea mare, si Mihaela, mezina familiei, lucrând toate de zor la via din spatele gospodariei.
“Acum, e vremea curatirii vitei de vie. Eu nu pot face mare lucru, dar au venit fetele mele care au invatat de mici cum se face treaba la tara. La vie, de exemplu, se lasa trei-patru corzi de la butuc, restul se taie.
Pe fiecare coarda, nu trebuie sa fie mai mult de trei ochi. Se leaga corzile pe sârma, se sapa la radacini, si, daca este nevoie, se cotorasc. Daca nu faci toate lucrurile astea, nu mai ai struguri la toamna, decât foarte putini”, explica tanti Emilia.
In spatele casei, pe locul suficient de mare, unde se afla cele 26 de rânduri de vita de vie, a plantat de un an mai multi pomi fructiferi, inlocuindu-i pe toti cei batrâni si putrezi. Peste un an-doi, spera ca va avea primele fructe din noua livada. Alaturi, pe un alt spatiu, deja se iveste verdele capsunilor care, la vara, vor oferi familiei si binecuvântatele fructe rosii.
“Mai trebuie varuiti copacii si spalierii din vie. Straturile de legume le voi face cam prin luna aprilie. Acum e prea devreme. O sa pun de toate, cam ce trebuie unor familii ca ale noastre, mai ales ca am ajuns si strabunica, iar nepotelul, peste putin timp, va avea nevoie de vitamine.
Daca, m-ajuta bunul Dumnezeu, o sa punem ceapa, salata, patrunjel, morcovi, usturoi, de toate. Sa fim sanatosi, ca sa putem munci”, isi doreste batrâna. Lânga bucataria de vara, un teren sapat din toamna asteapta sa-i vina rândul sa produca. Peste o luna, acolo vor incepe sa rasara primele legume prospete ale anului, spre incântarea lui tanti Emilia si a copiilor care o inconjoara.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.