La ședința Consiliului Local care va avea loc miercuri, 31 mai, primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu propune consilierilor locali un proiect care să suspende pe o perioadă de doi ani aplicarea întregului regulament al întreținerii și dezvoltării spațiilor verzi din municipiul Bacău (REGISVER), aprobat de același for deliberativ cu doar patru luni în urmă.
Viceprimarul Cristian Ghingheș consideră că dacă propunerea va întruni votul majorității și proiectul primarului va fi adoptat, municipiul Bacău nu va mai avea nicio regulă în privința gestionării spațiilor verzi, iar măsurile și mecanismele pe care cetățenii și societatea civilă le aveau la dispoziție nu vor mai exista.
Printre acestea se numără procedura de adoptare a spațiilor verzi din jurul blocurilor de către asociațiile de proprietari, cetățeni sau societăți comerciale, ghidul de toaletare a arborilor preluat de la Asociația Peisagiștilor, comisia locală pentru spații verzi (care cuprinde urbaniști, peisagiști și reprezentanți ai societății civile), regimul de protecție pentru arborii cu valoare estetică sau istorică, dar și procedurile standardizate pe care cetățenii le au acum la dispoziție pentru solicitarea intervențiilor la arborii din oraș.
Viceprimarul Cristian Ghingheș, autorul regulamentului spațiilor verzi, critică în termeni duri inițiativa primarului si spune ca suspendarea tuturor regulilor pentru 2 ani este o invitație clară la hăcuirea verdelui urban: „Nu credeam că în mandatul primarului Viziteu va fi nevoie să păzim la propriu spațiile verzi din oraș, dar uite că trebuie să o facem și pe asta. Îi rog pe colegii consilieri să nu fie părtași la masacrul pe care îl plănuiește ocupantul scanului de primar.”
Conform hotărârii privind aprobarea REGISVER, Consiliul Local a obligat executivul primăriei să nu mai încheie contracte de închiriere sau de concesionare pentru ridicarea ori extinderea de construcții pe suprafețele înregistrate în Registrul spațiilor verzi și să inițieze în 30 de zile cele 3 proiecte prioritare pentru reabilitarea și extinderea spațiilor verzi din Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană.
În expunerea de motive transmisă consilierilor locali, primarul Lucian Stanciu Viziteu a prezentat mai multe critici punctuale pe marginea regulamentului. Însă, în loc să propună modificarea anumitor articole și alineate din actul normativ, edilul a ales să promoveze un proiect pentru suspendarea în integralitate pe o perioadă de doi ani în vederea „reanalizării și revizuirii”.
Referatul de oportunitate face referire la faptul că „o mare parte din arbori reprezintă specii forestiere care au ajuns la maturitate (vârsta de exploatare)” sau că aceștia „nu respectă distanța minimă legală față de clădiri”, prevestind doborârea a mii de arbori din municipiul Bacău în următoarea perioadă.