28 decembrie 2024

Primarul pentru care timpul curge dupa precepte matematice

Când vorbeste despre originile sale, primarul comunei Beresti -Tazlau, Dumitru Tulpan se considera olteano-moldovean. Parintii sai sunt olteni, dar prin anii ’50 s-au indreptat catre Brasov, iar Dumitru s-a nascut acolo, in 1955. Nasterea a fost consemnata, insa, tot in Oltenia. Copilaria si scoala generala au fost consumate in Brasov, dar studiile universitare in Suceava, pentru ca in Brasov erau prea putine locuri la Facultatea de Matematica. Dumitru Tulpan a visat din clasa a doua primara sa fie profesor de matematica si a si ajuns. La absolvire a fost repartizat la Liteni (Suceava), unde a stat patru ani, dar pentru ca intre timp s-a casatorit cu o fosta colega de la Matematica, de loc din Beresti – Tazlau, viata i-a adus in aceasta comuna, sa fie macar lânga unii dintre parintii lor. De atunci se implinesc 34 de ani, dintre care 12 au trecut pentru Dumitru Tulpan in functia de primar. De curând a inceput si al patrulea mandat.

Patru mandate de primar, domnule Dumitru Tulpan, înseamna ceva. Sunteti matematician de profesie. Patru ori patru fac 16 ani. Sau într-un mandat de primar socotelile se tin altfel? Cum curge timpul primarului Tulpan?



Patru ori patru fac, desigur 16. Rigoarea matematica am pastrat-o si in functia de primar. De fapt, a fost o intâmplare ca am candidat. Fusesem, scurt timp, presedinte al CPUN (Consiliul Provizoriu de Uniune Nationala) in comuna, dar m-am retras dezamagit. In 1992 am format, insa, un grup de independenti politic si am candidat. Am câstigat postul de primar, de viceprimar si patru posturi de consilier local. Dominam Consiliul Local. Dupa un an, eu am renuntat, din nou dezamagit. Dar in 2004, nemultumit de lipsa de actiune a administratiei locale, am candidat iar si am câstigat. Erau multe probleme in comuna.

Era o comuna grea?

Orice comuna e grea, daca nu te implici. Eu nu las problemele nerezolvate, iar ziua de munca se incheie des pe la ora noua seara. La catedra timpul meu era totusi masurat exact, dar la primarie acesta se masoara in realizari. Patru ori patru fac tot 16 si la primarie, dar e altfel, timpul e mai dens.

În mesajul primarului catre cititorii site-ului comunei Beresti – Tazlau ati strecurat speranta, dar si îndemnul ca vizitatorii localitatii sa descopere oportunitati de afaceri de orice natura aici si sa vina cu investitii. Au fost asemenea cazuri? Ce oportunitati credeti ca ofera comuna, în ce domenii ati astepta investitori? În mesaj vorbeati de „frumusetea unica a acestor meleaguri, de oamenii prietenosi, ospitalieri, si de farmecul unei comune primitoare”.

Beresti – Tazlau are cam tot ce-i trebuie unei comune. Un relief bine proportionat, cu dealuri, câmpie, apa curgatoare. Locuri incarcate de energie pozitiva, cu oameni primitori, nereticenti la cei care vin dinafara (chiar eu sunt unul si sunt in fruntea comunei). Nu sunt reticenti la nou. Multi oaspeti sau vizitatori ai nostri sunt chiar straini de tara. Din anul 2000 sunt si presedintele asociatiei de prietenie româno-franceza „Les Amis de la Loire”, constituita prin Operation Villages Roumains, prin care am aplicat proiecte concrete. Am facut o scoala de arte si meserii, dotata cu fonduri donate de francezi. Cât a functionat, se invata tâmplarie, mecanica si mecanica auto. Veneau acolo copii din Sanduleni, din Scorteni, din Ardeoani si Strugari. Ne viziteaza anual grupuri de francezi si, evident, ii vizitam si noi. Avem in comuna si o fabrica de cherestea, prima investitie mare facuta aici. Evident, am vrea o fabrica de prelucrare a lemnului, pentru ca avem inca meseriasi in domeniu. In prezent, firma Romprest are o baza auto la noi in comuna, unde lucreaza circa 80 de oameni. Mai avem si alte posibilitati pentru investitori. Recent am reabilitat doua grajduri ale fostului CAP, unde pot fi amenajate ateliere, sectii de productie.

Poate comuna acorda unele facilitati investitorilor?

Nu neaparat facilitatea face totul, mai mult inseamna ajutorul logistic dat. De exemplu, ii sfatuim pe tineri ce posibilitati de accesare de fonduri europene sau guvernamentale sunt. Si avem deja opt proiecte aplicate, in sistem privat. In plus, sediul GAL (Grupul de Actiune Locala) Valea Tazlaului isi are sediul la noi, eu fiind si presedintele lui, iar prin acest sistem vrem sa sprijinim oamenii sa aplice proiecte de dezvoltare. Multi dintre consatenii nostri sunt in strainatate, la lucru, iar pe ei ii sfatuim sa investeasca in satele lor de bastina. Noi le oferim consultanta.

Populatia activa a comunei numara peste 1.400 de persoane. Dintre acestia, peste o mie sunt salariati în constructii. Evident, cei mai multi, daca nu chiar toti, lucreaza în diverse firme, dar efectul acestei situatii statistico-profesionale se vede si în comuna? Au înflorit satele ei din acest punct de vedere?

Numai in satul Turluianu sunt 40 de tineri care lucreaza in Dubai, in Arabia Saudita. Dar altii sunt prin Rusia si Europa. Constructorii se grupeaza in echipe si lucreaza unde sunt chemati, fie in comuna, fie in alte parti. Fata comunei s-a schimbat si datorita lor. Turluianu era ultimul sat din acest punct de vedere. Acum arata altfel, tocmai datorita caselor noi, case cu etaj, gospodarii vrednice.

În prezentarea comunei vorbiti despre un anume potential, dar si despre o anume disponibilitate de prelucrare locala primara si avansata a resurselor agricole. Ce aveti în vedere?

Avem aici foarte multe animale. Sunt sase-sapte stâne. Produsele din crescatorii, dar in general produsele agricole, trebuie prelucrate, altfel e greu de intrat pe piata. Cred ca numai masuri luate la nivel national in acest sens si numai prin asocieri de producatori se poate face ceva in domeniu. Noi, in comuna, putem pune la dispozitie spatii de productie. Vorbeam de fostele grajduri ale CAP, constructii conservate destul de bine care, reconditionate, ar fi oportunitati. Se pot infiinta mici fabricute acolo, o brutarie, o firma de colectare a lânii care se va folosi mult in constructii. Important este sa atragem tinerii care acum lucreaza in strainatate.

Sunt multi plecati?

La Recensamânt au rezultat vreo 400, dar sunt mai multi, poate chiar 700, din cei 5.300 de locuitori ai comunei. Iar cei mai multi chiar investesc acasa ce câstiga pe acolo.

Ce ati retinut ca îsi mai doresc locuitorii în satele lor si ce credeti ca veti putea îndeplini în acest sens în urmatorii patru ani? Pe unii îi auzeam vorbind de soarta caminelor culturale. Cum arata, în general, strategia noului dumneavoastra mandat de primar?

In 2004, de exemplu, drumurile comunei erau jalnice. Acum avem 35 de kilometri de drum modernizat. Multe artere sunt asfaltate, cam 60 – 70% din total. In proiect mai sunt doua sate, Bosoteni si Turluianu pentru asfaltare integrala, cu bani europeni. Alt proiect in pregatire, prin Programul National de Dezvoltare Locala, este pentru Tescani, Prisaca si Românesti. Acolo se proiecteaza acum retelele de apa si canalizare, ca dupa acestea sa venim cu asfaltarea. Comuna e mare, are circa 60 km de drumuri. Caminul cultural din Tescani, aflat pe lista monumentelor istorice (fosta cladire a scolii), e inca o problema tocmai din acest motiv. N-am putut face nicio interventie pentru modernizare, dar acum am obtinut finantare, iar in septembrie cred ca dam drumul la licitatie si apoi incepem lucrarea. Acolo vrem sa facem un muzeu de obiecte traditionale ale zonei. Un camin deja functional, modernizat si dotat avem si la Enechesti.

În comuna aveti complexul memorial George Enescu, pe domeniul familiei Rosetti Tescanu. Acesta face zona Tescani una dintre cele mai cunoscute din România si bine cunoscuta si în lume. Cât beneficiu aduce comunei aceste elemente de patrimoniu?

Noi am avut in intentie sa trecem acest complex in subordinea noastra. Sau macar a Consiliului Judetean. E un obiectiv de care comuna beneficiaza mult, fiind atât de cunoscut in lume. Acolo poti intâlni tot timpul oameni de valoare. Cu ei poti intretine anumite relatii de colaborare, de asemenea, benefice si pentru scoli, pentru comuna in general. De beneficii materiale de acolo nu se pune problema. In jurul acestui complex ar putea aparea, insa, multi investitori in turism, de exemplu. Deja avem o pensiune construita prin GAL, pe fonduri europene, si urmeaza construirea celei de a doua, tot cu bani europeni.

Pe facebook-ul personal ati postat o cugetare a lui Octavian Paler: „Ceea ce nu traim la timp, nu mai traim niciodata”. Ce va determinat sa alegeti cugetarea, cum va caracterizeaza ea?

Eu am fost intotdeauna riguros cu timpul, pentru a le aseza pe toate bine. Tuturor le spun asa: fa totul la timp. Asa faci, de exemplu, scoala, adica la timpul ei. Nu sunt omul care accepta sa facem mâine ce se poate face astazi. Eu respect timpul, pentru ca si el te respecta pe tine. Iar noi percem acum timpul ca fiind foarte scurt, comprimat.

BERESTI – TAZLAU

Berestenii de pe malul Tazlaului se pot mândri cu peste 600 de ani de atestare documentara a localitatii lor. Pentru a fi deosebit de alte localitati cu acelasi nume, satului i s-a spus Beresti-Tazlau.

Din vechime a fost resedinta de comuna si a ramas, dupa scurte perioade de timp, la fel.

In arealul comunei mai sunt sase sate, intre care Tescani este cel mai cunoscut datorita familiei Rosetti-Tescanu, dar si pentru ca aici a trait si a creat compozitorul George Enescu, sotul printesei Maruca Cantacuzino Enescu, fiica boierului Dumitru Rosetti Tescanu.

Centrul de Cultura Rosetti-Tescanu este si cel mai cunoscut obiectiv cultural si turistic al comunei, dar in comuna mai sunt Biserica de lemn Sf. Nicolae (1819) din Beresti-Tazlau, Biserica de lemn Sf. Ilie (1883) din Prisaca, Biserica Sf. Voievozi din Românesti (1851) si scoala veche din Tescani (1902).

Comuna Beresti-Tazlau are 5.728 de locuitori – agricultori, crescatori de animale, dar si constructori si mestesugari.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img