Mai multi alesi locali isi ocupa in continuare functiile in Consiliul Local desi nu se mai regasesc in partidele pe listele carora au fost alesi. Mai mult, ei s-au inscris in alte formatiuni politice si vor candida pentru un nou mandat pe 5 iunie, in timp ce reprezinta in consiliile locale alte partide. Sunt câteva cazuri in judet, cel mai notoriu fiind al primarului interimar de la Onesti, Alexandru Cristea (foto).
Acesta a intrat in Consiliul Local pe listele UNPR, dar acum candideaza din partea PSRO pentru functia de primar. Cu toate acestea, isi exercita in continuare mandatul. Incompatibilitatea a fost sesizata si de consilierii locali onesteni, care l-au intrebat direct din ce partid face parte. Alexandru Cristea a raspuns: „sunt membru al Partidului Social Românesc, PSRO, si imi duc pâna la capat mandatul ce mi-a fost incredintat!”
Consilierul local onestean Stefan Martin a depus la Prefectura Bacau o sesizare prin care semnaleaza problema.
Prefectura Bacau ne informeaza prin intermediul purtatorului de cuvânt ca „decizia de incetare a mandatului intervine, potrivit statutului alesilor locali, numai in momentul in care exista o adresa oficiala din partea partidului politic din care alesii au plecat, cu o hotarâre de excludere”, declara Carmen Cioltan.
In cazul primarilor, acelasi statut prevede ca secretarul comunei sau municipiului trebuie sa transmita Prefecturii un referat constatator de incetare a mandatului, cu actele justificative de la organizatia de partid, prin care se arata ca alesul nu mai este membru de partid.
Presedintele UNPR Bacau, Vasile Manole, sustine ca „am facut formalitatile pentru a retrage sprijinul politic domnului Cristea. Am transmis adresa. Acelasi lucru il vom face in toate situatiile.” Documentul a ajuns la Institutia Prefectului, dar nu si o decizie de excludere din partid. Abia când toate documentele vor ajunge la juristi, se va emite ordinul de incetare a mandatului. „Documentele au intrat in analiza institutiei noastre”, a confirmat Carmen Cioltan, purtator de cuvânt al Prefecturii Bacau.
Cristea fusese ales in iunie 2015 sa preia administratia locala, odata cu ramânerea definitiva a condamnarii fostului primar Laurentiu Neghina.
L-am contactat si ieri pe Alexandru Cristea, dar acesta nu a raspuns apelurilor noastre pentru un punct de vedere.
Nu este singurul caz
Alte doua situatii de acelasi tip am identificat si noi. Unul este cel al consilierului local al municipiului Bacau, Gheorghe Huluta de la UNPR, iar celalalt al colegei din acelasi partid, Elena Cozma. Ambii isi ocupa functiile in consiliu, dar sunt si candidati pe listele altor partide politice pentru alegeri: Huluta din partea ALDE, iar Cozma din partea PSRO.
Intrebat initial de ziaristii Desteptarii despre acest fapt, Huluta a declarat ca „astept ca partidul sa-mi retraga sprijinul politic.” Intre timp, presedintele UNPR ne-a informat ca acesta si-a dat demisia, ramanând ca si Consiliul Local sa ia act de demisia sa si sa ramâna fara mandat. Contactata telefonic, Elena Cozma a spus „nu doresc sa va dau nici o declaratie.”
Potrivit purtatorului de cuvânt al Prefecturii Bacau, la institutie nu s-au inregistrat alte sesizari pe aceasta tema.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.