Primarul Cosmin Necula a prezentat joi, în cadrul unei conferințe de presă, varianta inițială a bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Bacău pentru anul 2017. În această formă, proiectul se află în dezbatere publică până la data de 20 martie, timp în care cetățenii pot depune contestații, iar grupurile politice din Consiliul Local pot depune amendamente în privința sumelor alocate sau a proiectelor. Cu eventualele modificări, proiectul va intra în dezbaterea Consiliului Bacău, spre aprobare. Deocamdată, cert este că veniturile proprii ale municipiului sunt de 193.740.000 lei, în timp ce veniturile de la bugetul de stat se ridică la 149.544.320 lei. Adică, un total de peste 340 de milioane de lei.
Datoria publică a municipiului menționată în proiect este de 28.624.200 lei, ceea ce înseamnă un grad de îndatorare de 17,7%, în scădere de la 19,5%, cât a fost anul trecut, raportat la maximul de 30%, cât permite legea. Anul acesta, municipalitatea și-a propus să ramburseze credite de 23.904.200 lei, dar trebuie să și plătească penalități către Uniunea Europeană în valoare de 4 milioane de lei, fiindcă unele proiecte realizate din bani europeni au depășit termenele de execuție. „Am ajuns în etapa ca în orașul nostru să nu ne mai putem permite să dăm curs vreunor proiecte fanteziste sau care nu au vreun viitor.
Practic, suntem în etapa în care putem spune că trebuie să repornim motoarele orașului. Există trei mari direcții de acțiune: serviciile publice, ordine și disciplină, proiectare. Am menționat proiectarea fiindcă am preluat o primărie care este total lipsită de proiecte cu care să mergem la Guvern sau la Uniunea Europeană ca să cerem bani, nu avem proiecte pe care să le punem în execuție. De aceea, acest an va fi dedicat proiectărilor și execuțiilor principalelor obiective ce țin de serviciile publice. Rodul acestor proiecte se va vedea în ani de zile”, a spus primarul Cosmin Necula.
Prioritățile
Pe primul plan stă realizarea sistemului de rezervă a apei, pentru evitarea situațiilor în care mai cedează conducta de aducțiune de la Valea Uzului, iar întregul oraș rămâne zile întregi fără apă. Acest sistem costă 7,5 milioane de lei, din care 5 milioane vin de la Guvern, iar restul din bugetul local. De asemenea, se alocă bani pentru sistematizarea zonelor urbane, îmbunătățirea infrastructurii de sport, construirea de noi creșe și grădinițe, a unui centru pentru copii cu nevoi speciale, reabilitări și modernizări de târguri și piețe, modernizarea și reabilitarea rețelelor majore de distribuire a agentului termic, amenajarea de parcări, de spații verzi și parcuri.
Referitor la sistematizarea zonelor urbane, primarul Necula a precizat că actualul Plan de Urbanism General este total depășit, chiar dacă nu s-a împlinit termenul de 10 ani după care ar trebui schimbat cu totul. Cu toate acestea, se dorește actualizarea documentului. Figurează în proiect și Spitalul Municipal (proiectarea restului de lucrări de realizat), preluat cu greu de municipalitate, anul trecut, de la firma care l-a abandonat. Se alocă bani și pentru refacerea proiectului de la Insula de Agrement, unde lucrările sunt sistate tocmai din cauză că proiectul inițial a fost întocmit defectuos, iar prin urmare constructorul nu poate face o treabă de calitate.
Bugetul mai include creșterea salariilor din administrația locală cu 20%, conform unei decizii a Curții Constituționale, lucru văzut cu ochi buni de primar, dat fiind că salariile actuale sunt mici și din această cauză nici nu se găsesc oameni să lucreze în administrație.
Sportul
La capitolul „Sport” a reintrat în plan și reabilitarea Stadionului Municipal. Pentru că ideea inițială pentru un stadion de 22.000 de locuri costa prea mult, primarul Necula spune ca administația a decis să regândeasca proiectul pentru a se economisi bani.
„Dorim să începem cât mai repede lucrările la stadion, care va avea și pistă de atletism.
Reducerea numărului de locuri la 15.000 scade considerabil costurile”, a spus primarul Cosmin Necula. Se alocă bani și pentru proiectarea în vederea modernizării Bazei „Lucrețiu Avram”.
De asemenea, pentru reabilitarea a patru săli de sport, la Colegiul „Ștefan cel Mare, Colegiul „N.V.Karpen”, Școala „Spiru Haret”, Școala „Mihail Sadoveanu”. O prioritate în acest domeniu este consolidarea și modernizarea sălii de sport și ateliere a Liceului Sportiv, acum închisă.
Învățământul
Bugetul include sumele necesare pentru construirea de noi creșe și grădinițe, cu un total de 80 de locuri. La acestea se vor adăuga locurile din acutale spații ocupate fără acte în regulă de diferite asociații și pe care Primăria vrea să le recupereze. Noile instituții vor ființa la Colegiul „N.V.Karpen”, la Școala „Mihai Drăgan” și pe strada Tecuciului. Există alocare bugetară și pentru amenajarea și dotarea a 50 de săli de clase pregătitoare, ceea ce îi va scuti pe părinți să mai scoată din buzunar bani în acest scop.
De asemenea, în parteneriat cu „Betania” se va construi Centrul pentru Copii cu nevoi speciale „Ghiocelul”
Ambiții mari
În planul bugetar mai figurează proiectare sau execuție pentru multe alte obiective. Printre acestea, Centrul pentru Tineret Bacău (în fostul Cinema „Orizont”), reabilitări la Spitalul TBC, reabilitarea parcurilor Cancicov, Catedralei și Gherăiești, amenajarea de stații de autobuz cu mobilier urban, construirea unei noi parcări la Piața Centrală. Se dorește și realizarea unui dispecerat urban, adică un sistem de monitorizare video în tot orașul, care va ajuta la o rezolvare mai operativă a problemelor urbane. Proiectele sunt însă mult mai numeroase.
„Ne dorim ca în 2017 Bacăul să înceapă să fie un oraș care oferă condiții civilizate, normale, de viață pentru secolul XXI, prin alocarea a peste 10 milioane de lei din bugetul local pentru investiții în acest an. Proiectul de buget a fost construit ținând cont de o seamă de priorități pentru acest an, dar și de situații de fapt, probleme ce vin din trecut, a căror rezolvare constituie o prioritate”.
– primarul Cosmin Necula
Reabilitarea străzilor
Primarul Cosmin Necula a precizat că în municipiul Bacău mai existau, anul trecut, 70 de străzi deloc modernizate, la stadiul de pământ sau pietriș. O parte dintre acestea intră în execuție sau proiectare anul acesta, ceea ce înseamnă realizarea completă a infrastructurii lor.
Execuția efectivă va începe pe 12 străzi a căror proiectare a fost finalizată:
Aeroportului (considerată cea mai importantă)
Mușcatelor
Florilor
Poet V.CârlovaUlmilor
Siretului II
Veronica Micle
Cireșoaiei
Tisei
Prelungirea Bradului 101-103
Salciei
Tronson suplimentar Teiului
Pentru alte 55 de străzi începe proiectarea.