26 decembrie 2024

Primarul comunei Săucești anunță noi reglementări de circulație pentru siguranța pietonilor

Primarul comunei Săucești, Valentin Manea, a anunțat demararea unui proiect de reglementare a circulației pe arterele din comună, începând cu artera DC 14, care include străzile 30 Noiembrie din satul Bogdan Vodă și 1 Decembrie din Săucești. Măsura vine ca răspuns la solicitările repetate ale locuitorilor și are scopul de a spori siguranța pietonilor în zonele de interes public.

Principalele zone vizate de aceste reglementări includ:



  1. Stația și parcarea din zona izvor;
  2. Supermarketurile și blocurile de pe strada 1 Decembrie;
  3. Accesul către primărie, piața agroalimentară, căminul cultural și postul de poliție de pe 1 Decembrie;
  4. Școala gimnazială și sala de sport I. S. Sturdza, precum și supermarketurile din apropierea școlii;
  5. Intersecția străzii 30 Noiembrie cu strada Turnului.

Proiectul de reglementare a fost supus analizei Inspectoratului General al Poliției Române, fiind examinat de comisia rutieră timp de șase luni, iar recent a primit aviz favorabil. În cadrul lucrărilor, arterele respective vor fi frezate, vopsite și trasate pentru a marca corespunzător noile reglementări.

Totodată, Consiliul Local Săucești va analiza reglementarea accesului mijloacelor de transport de mare tonaj, cu greutăți peste 7,5 tone, pentru a fi deviate pe ruta DJ 207 F Săucești-Holt. Autovehiculele care asigură aprovizionarea pentru persoane fizice și juridice locale vor fi exceptate de la aceste restricții.

Primarul Valentin Manea subliniază că aceste măsuri sunt necesare pentru protecția pietonilor și vor fi extinse treptat pe toate arterele aparținând UAT Săucești.

„Mulțumim locuitorilor comunei pentru susținere și înțelegere!”, a transmis Primarul Manea.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img