15 noiembrie 2024

Primarul Bacăului: „Vom schimba modalitatea de finanțare a prestațiilor sociale ale ONG-urilor”

Primarul municipiului Bacău a anunțat ca începând de anul viitor, se va schimba modalitatea de finanțare a prestațiilor sociale ale ONG-urilor de profil, în sensul scoaterii la licitație a acestora, nu prin folosirea proiectelor pe Legea 350, privind finanțările nerambursabile.

„După discuțiile purtate cu reprezentanții principalelor asociații și fundații din domeniul social, Betania, FSC, Centrul Daniel, Crucea Roșie, Lumina și SOS Satele Copiilor, la care a participat și directorul Direcției de Asistență Socială, am ajuns la concluzia că este cea mai viabilă soluție”, a declarat primarul Lucian – Daniel Stanciu – Viziteu.



„Banii acordați de municipalitate trebuie să ajungă targetat pe nevoile reale ale beneficiarilor de servicii sociale. Este un prim pas pentru a asigura prestații sociale de calitate, respectându-se, totodată, prevederile legale. În paralel, se lucrează la o strategie de dezvoltare a serviciilor din acest domeniu sensibil, prin indentificarea zonelor de vulnerabilitate de pe raza municipiului Bacău, într-o primă etapă”, a mai declarat acesta.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img

Alte titluri

- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014