Publicatia electronica Econtext a realizat un top al salariilor primarilor din orasele resedinta de judet. Topul este axat strict pe evaluarea activitatii ca edili, fara sa tina cont de averile, de proprietatile si bunurile pe care le detin. Salariul nu depinde insa de factori vizibili, precum populatia sau suprafata oraselor, iar uneori un primar dintr-un oras mai mic poate sa aiba un salariu mai mare comparativ cu un primar dintr-un municipiu mai extins, cu populatie mai numeroasa. Pe prima pozitie a acestui top se situeaza edilul Iasiului, despre care Econtext spune ca incaseaza 8.422 de lei pe luna (circa 2.000 de euro). A doua pozitie este ocupata de primarul din Timisoara, care câstiga si el peste 8.000 de lei pe luna. La celalalt capat al clasamentului se afla primarul din Buftea, Ilfov, care primeste doar 2.818 lei pentru munca prestata in folosul comunitatii.
Primarul Bacaului se situeaza dupa locul 20, in a doua parte a clasamentului, asa cum de altfel Bacaul este situat la multe alte capitole. Conform declaratiei de avere si interese depusa de primarul Romeo Stavarache la 17 ianuarie 2013, acesta obtinea venituri pentru functia sa de 43.612 lei/an (3.634 lei/luna). In aceeasi declaratie mai figureaza la venituri anuale si alte sume, dar care nu fac obiectul topului mentionat: 29.328 euro indemnizatie ca membru in Consiliului Uniunii Europene – Comitetul Regiunilor si 10.952 lei ca dividende in calitate de actionar al SC Prod Cresus.
Raportat insa la importanta functiei si la salariul mediu inregistrat statistic in economia bacauana, de peste 1.400 lei, venitul primarului de Bacau se incadreaza intr-un registru rezonabil, de mijloc de clasament.