14 noiembrie 2024

Primarii băcăuani, informați de parlamentarii PSD despre beneficiile Legii 167/2018

Parlamentarii băcăuani ai PSD au organizat vineri, 8 februarie a.c., la sediul Prefecturii județului Bacău, o întrunire de dezbatere și informare pe marginea prevederilor Legii nr. 167/2018 pentru modificarea și completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, la care au participat toți factorii județeni implicați. Pe lângă parlamentari, au fost prezenți președintele Consiliului Județean Bacău, Sorin Brașoveanu, subprefectul Valentin Ivancea, primarii tuturor comunelor din județ, consultanți, precum și reprezentanți ai conducerii TransGaz: Ion Tătaru – director divizia de dezvoltare și Mihai Leahu – director divizia de cercetare.
Legea 167/2018 a fost inițiata de parlamentarii PSD și își propune îmbunătățirea calității vieții românilor, prin facilitarea accesului tuturor cetățenilor la rețeaua de distribuție gaze naturale.

Noutățile Legii 167/2018 se referă la obligația furnizorilor de energie să achiziționeze energie electrică astfel încât să asigure acoperirea consumului clienților săi. Un alt element benefic al actului normativ este că furnizorii nu mai au dreptul de a denunța unilateral contractele de furnizare de energie electrică încheiate cu clienții finali.



De asemenea, operatorul de distribuție sau operatorul de transport și de sistem gaze naturale nu poate refuza racordarea la sistem și este obligat să finanțeze lucrările pentru realizarea obiectivelor/conductelor necesare racordării consumatorilor aflați în perimetrul sistemului de distribuție concesionat. În executarea contractului de concesiune, la solicitarea autorităților administrației publice locale sau centrale, în baza planurilor de dezvoltare regională sau locală și de urbanism, operatorul de distribuție gaze naturale este obligat să asigure dezvoltarea sistemelor de distribuție și finanțarea pentru extinderea sistemelor de distribuție în zona acoperită de contractul de concesiune, respectiv de licență, pe care acesta o deține.

„Discuțiile au fost extrem de riguroase și aplicate, primarii localităților din județ formulând o serie de întrebări pertinente referitor la pașii care trebuie urmați pentru ca, în cel mai scurt timp posibil, cetățenii din comunele acestora să beneficieze de prevederile pozitive ale acestei legi”, a subliniat senatorul PSD Miron Smarandache.

Biroul de Presă al Senatorului PSD Bacău Miron Smarandache, 9 februarie 2019




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Articolul precedent
Articolul următor
spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014