Contul de e-mail al Primăriei Prăjești a fost spart joi, în jurul orei 14, de persoane rămase neidentificate.
„Au intrat pe mail-ul nostru și au trimis mesaje în numele instituției către partenerii care erau trecuți în lista de contacte, arată Petre Jicu (foto), primarul comunei Prăjești.
Eram într-o ședință când am început să primesc telefoane de la colaboratori. Un avocat m-a sunat și mi-a spus că a primit un mesaj de la noi despre faptul că în Portul Constanța se descarcă armament din China.”
Edilul i-a explicat că mesajul nu aparține Primăriei Prăjești.
Astfel de mesaje au plecat și către alți colaboratori, instituții publice sau societăți comerciale.
„Nu puteam nici să deschidem contul de mail ca să trimitem mesaje. Am avut noroc că reprezentantul firmei de mentenanță era programat să vină astăzi și l-am rugat să se grăbească. A reușit să deblocheze contul, să recupereze datele și a schimbat parola”, afirmă Petre Jicu.
Primarul a anunțat poliția și speră ca vinovații să fie identificați și pedepsiți.