15 noiembrie 2024

Primăria Poduri i-a premiat pe „majori” și pe elevii merituoși

Ultima ședință a Consiliului Local Poduri a fost una specială, două dintre proiecte fiind dedicate anului aniversar al comunei Poduri, care, în 2019, a împlinit 600 de ani de la prima atestare. Ședința a început la ora 10, dar de la ora 11, angajaților Primăriei Poduri și consilierilor locali li s-au alăturat absolvenții care au obținut note mari la Evaluarea Națională și Bacalaureat, precum și tinerii ajunși la majorat. Ei au fost răsplătiți cu premii, diplome de merit sau plachete și lungi aplauze.

Tinerii care au împlinit 18 ani și elevii cu medii între 8 și 9 au primit 100 de lei din partea Consiliului Local Poduri, iar cei cu medii între 9 și 10, un premiu de 200 de lei.



„Sunt mândră că în fiecare an numărul copiilor podureni cu rezultate excelente crește, a declarat Diana Albu, primarul comunei Poduri. Sunt mândră că numele comunei va fi purtat mai departe de către acești copii inteligenți și merituoși. Sperăm în mai mult pentru anii ce vin, în sprijin consistent și pe măsură. Mulțumim doamnei conferențiar dr. Lăcrămioara Mocanu de la Universitatea «Danubius» pentru cele trei burse oferite absolvenților podureni!”

Tinerii care au împlinit sau vor împlini 18 ani în perioada iulie-decembrie vor fi sărbătoriți la finalul anului, într-o altă activitate. „Pe ordinea de zi s-a mai aflat un proiect pentru finanțarea prin Compania Națională de Investiții a căminului cultural din Bucșesti, după patru ani de străbătut Bucureștiul, arată Diana Albu. Așteptăm licitația, banii și un constructor harnic!”




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014