miercuri, 2 aprilie 2025

Primăria Onești reacționează după amenda de 70.000 de lei aplicată pentru toaletarea teilor

Primăria Onești reacționează după sancțiunea de 70.000 de lei aplicată de Garda de Mediu Bacău societății D.P.P. Onești, aflată în subordinea sa, pentru modul în care au fost toaletați arborii de pe principalele bulevarde ale orașului.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Onești, Laurențiu Neghină, a declarat că această practică este una uzuală și necesară pentru siguranța traficului și menținerea unui aspect urban îngrijit:



„De peste 30 de ani, în Onești – și nu doar aici – teii de pe arterele principale sunt toaletați într-un mod unitar și constant, având ca obiectiv menținerea siguranței rutiere și a unui aspect urban îngrijit. Reamintim că DPP are, printre atribuțiile sale, întreținerea spațiilor verzi și toaletarea arborilor.”

Acesta a subliniat că procedura este una obișnuită și în alte orașe mari din România și din lume, fiind menită să prevină obstrucționarea semnelor de circulație, a vizibilității în trafic sau a iluminatului public.

Totodată, Neghină a solicitat public Ministrului Mediului, Mircea Fechet, să ofere clarificări privind aplicarea sancțiunilor în astfel de cazuri:

„Adresez respectuos domnului Ministru al Mediului rugămintea de a face publică o listă a localităților din România care au fost sancționate pentru practici similare. Refuz să cred că municipiul Onești este tratat într-un mod selectiv sau discreționar.”

În final, Primăria Onești anunță că, începând de astăzi, toate solicitările privind toaletarea arborilor vor fi direcționate către Garda de Mediu, pentru a primi indicații clare privind modul în care trebuie intervenit asupra fiecărui arbore.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img