2019 s-a dovedit a fi un an fructuos pentru Primăria municipiului Moinești. Multe proiecte demarate anterior au început să prindă contur, contractele de finanțare ale mai multor investiții au fost semnate, iar o serie de lucrări sunt deja în derulare. În cifre și date lucrurile stau astfel: peste 10 km de străziasfaltate și peste 5000 m² de parcări reparate și amenajate, 29 de milioane de euro atrase din fonduri europenepentru viitoarele investiții în infrastructură (incinte blocuri, străzi, piste de biciclete, locuințe sociale, locuri de joacă pentru copii, dotare școli, modernizare spatii publice degradate, reabilitare clădiri publice etc.)4 milioane euro din fonduri guvernamentale destinate cu precădere școlilor,amenajare terenuri de sport,fonduri externe atrase pentru evenimente culturale.
La toate acestea se mai adaugă un fapt pozitiv: în condițiile unui context economic și politic nu tocmai favorabil, administrația a reușit să mențină taxele și impozitele locale pentru anul 2020, neschimbate. Acestea vor fi menținute la nivelul celor din anul în curs, indexate doar cu rata inflației. Subliniem faptul că una dintre taxele care a generat multe frământări în ultimii doi ani, respectiv taxa de salubritate pentru persoanele fizice si juridice, nu se va mări.
Toate acestea au fost și sunt posibile doar printr-un efort și o mobilizare generală a întregii echipe din această instituție. De altfel, principiul de căpătâi al modului în care funcționează în prezent această echipă este cel al lucrului bine făcut,împreună.
Și mare ne este mândria când reușitele noastre sunt recunoscute și de alte organizații. Bunăoară, una dintre cele mai relevante entități de promovare a proiectelor din administrația publică românească, adică organizația Oameni și companii care editează cel mai reprezentativ website de profil – www.administrație.ro–a premiat municipiul Moinești pentru două importante proiecte culturale derulate în anul 2019, în cadrul Galei de premiere organizată pe 12 decembrie 2019 la Cluj-Napoca.
Este vorba despre Festivalul Film Bun la Moinești care s-a derulat în perioada 25 – 27 Octombrie 2019 la centrul Cultural LIRA, eveniment care a avut un impact mare datorită invitaților de marcă și filmelor inspirat alese. Cel de-al doilea proiect premiat, Tristan Tzara și Cultura Dada este practic un brand al Moineștiului, ediția de anul acesta fiind una specială datorită parteneriatului cu Ministerul Culturii și Identității Naționale și anvergurii pe care a avut-o evenimentul.
Tot o recunoaștere,la final de an, a realizărilor echipei din primăria Moinești și a partenerilor săi a fost o importată distincție acordată de către ADR Nord Est, cea mai importantă organizație regională din domeniul fondurilor structurale, în cadrul„Galei turismului Descoperă Nord-Est – inovarea în proiectele de patrimoniu cultural”. Trofeul a fost acordat Asociației pentru Dezvoltarea Turismului MONTPESAal cărei membru fondator este municipiul Moinești împreună cu alte șapte localități de pe Valea Trotușului și a Tazlăului Sărat: Asău, Dărmănești, Dofteana, Măgirești, Slănic Moldova, Târgu-Ocna și Zemeș.
Și de data aceasta,tot principiul lucrului împreună a fost cel apreciat și premiat. Pentru că înainte de orice proiect, acțiune, inițiativă,MONTPESA înseamnă „împreună”.Municipiul Moinești a înțeles, alături de asociații săi, că viitorul este doar al celor care lucrează coordonat, a parteneriatelor, a cooperărilor și colaborărilor pentru realizarea de obiective comune de dezvoltare.
Mulțumim acestor organizații care au apreciat munca și inițiativele administrației moineștene, mulțumim asociaților și colaboratorilor, precum și tuturor celor care apreciază eforturile noastre. Toate aceste aprecieri, distincții și premii ne onorează și, cel mai important, ne asigură că suntem pe drumul cel bun.
Le doresc moineștenilor, asociaților și colaboratorilor municipiului Moinești, Sărbători Binecuvântate și un sincer La Mulți Ani!
Valentin Vieru, Primarul municipiului Moinești
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.