15 noiembrie 2024

Primăria Izvoru Berheciului, datoare vândută și cu poprire pe conturi

Una dintre cele mai sărace comune ale județului Bacău este Izvoru Berheciului și tocmai peste ea a dat pacostea: va trebui să plătească despăgubiri de 641.315,88 lei, adică peste 6,4 miliarde de lei vechi, la finalul unui proces deschis de familia Ciuchi, care a deținut 83 ha de pământ.

Instanța a stabilit că suma trebuie plătită de Comisia Locală de Aplicare a Legii 18, iar UAT (Unitatea Administrativ Teritorială) Izvoru Berheciului trebuia să asigure, în buget, suma necesară. Nu a asigurat-o, așa că va avea poprire pe conturi. Dosarul e stufos și complicat, așa că vom simplifica lucrurile pentru a le face pe înțelesul tuturor.

În urmă cu două luni, Tribunalul Bacău a judecat apelul formulat de primarul Ion Ciuche împotriva unei decizii din septembrie 2017, apel care avea ca obiect o contestație la executare.



Avocatul angajat a cerut anularea sentinței civile, rejudecarea cauzei și admiterea contestației „în sensul stabilirii unui termen de plată raportat la art. 609 OUG 22/2002 și angajamentul de plată depus la dosar care să permită în timpul exercițiului bugetar 2018- 2019 să achite acest debit având în vedere și cuantumul debitului care este unul împovărător raportat la bugetul UAT Izvoru Berheciului, aceasta fiind cea mai mică UAT declarată din Bacău, iar bugetul acesteia fiind în consecință”.

Prin sentința din septembrie 2017, pronunțată de Judecătoria Bacău, a fost respinsă ca nefondată contestația la executare formulată de primarul comunei Izvoru Berheciului în contradictoriu cu creditorii. În aprilie 2016, printr-o altă hotărâre definitivă a Tribunalului Bacău, Comisia Locală de Aplicare a Legii 18/1991 a fost obligată la plata către creditori a sumei de 627.407 lei cu titlu de daune interese. Comisiei i s-a pus în vedere, prin somație, să achite această sumă, la care se adaugă 13.888,88 de lei, cheltuieli de executare. În martie 2017, s-a comunicat Administrației Finanțelor Publice Bacău adresa de înființare a popririi prin care s-a dispus virarea către creditori a sumei totale de 641.315,88 lei din sumele aflate în conturi. Împotriva sentinței din septembrie 2017, primarul Ion Ciuche a declarat apel, solicitând stabilirea unor termene de plată care să permită stingerea acestei obligații, însă Tribunalul a respins apelul.

Legea 18, un coșmar fără sfârșit…

Problemele privind această speță au apărut înainte de anul 2000, ca urmare a aplicării Legii 18, arată Ion Ciuche, primar al comunei din 2004 până astăzi. Proprietarul terenului pentru care se cer, astăzi, despăgubiri a fost preotul Ciuchi, care nu este rudă cu primarul, cum s-ar putea crede. Familia Ciuchi a deținut o suprafață de 83 de hectare, din care un sfert se afla în comuna Colonești, iar restul în Izvoru Berheciului. Hotărârea instanței vizează, însă, doar comuna Izvoru Berheciului. Ce s-a întâmplat de fapt? După 1990, în perioada aplicării Legii 18, pe terenurile care aparținuseră familiei Ciuchi au fost eliberate titluri de proprietate altor cetățeni.

„La început, o parte dintre moștenitori au acceptat să primească pământ pe alt amplasament, dar instanța nu a binevoit să ia act de dorința lor deși comuna are terenuri libere. Cel mai simplu ar fi fost ca instanța să decidă anularea titlurilor de proprietate eliberate greșit, iar noi am fi dus la îndeplinire hotărârea.”
primarul Ion Ciuche

Pământ există, bani, nicidecum!

Astăzi, un singur moștenitor se mai află în viață, dar acesta nu dorește să i se restituie suprafața la care are dreptul, ci să fie despăgubit în bani, arată primarul Ion Ciuche. „Comisia Județeană a vrut să-i dea teren în intravilanul localității Băimac, acolo unde se afla casa părintească, dar a refuzat. Deja am plătit 600 de milioane de lei vechi, dar vrea o despăgubire de 6,5 miliarde de lei reprezentând valoarea culturilor de care a fost lipsit. Întrebarea este de ce nu a folosit terenul care este liber?” întreabă primarul Ciuche.

Oricum, comuna Izvoru Berheciului e foarte săracă și nu poate plăti această sumă, mai precizează edilul. Teren există, bani, însă, nu! „De unde să luăm 6 miliarde de lei vechi? Avem o rezervă de 800 ha, dar în acest moment nu se acceptă alt amplasament, dorința moștenitorului fiind una singură: să fie despăgubit de ANRP. Dacă atunci, în 2007, se dădea o sentință ca moștenitorii să fie despăgubiți era simplu. În iunie avem termen pentru revizuire. Sperăm ca instanța să nu fie oarbă, de data aceasta.”

Silvia Pătrășcanu
Cătălina Chifu




Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Alte titluri

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014