Primaria Corbasca a infiintat un centru multifunctional in care copiii defavorizati, precum si cei care au parintii plecati in strainatate, la munca, vor desfasura activitati educationale si de divertisment. Proiectul este posibil gratie unui microgrant de 10.000 de lei câstigat de autoritatile locale in cadrul programului „Sprijinirea copiilor invizibili”, realizat in colaborare cu Prefectura, CJ Bacau, DGASPC si UNICEF România. Contributia primariei este de 2.010 de lei.
Micrograntul are ca tema crearea „Compartimentului de Consiliere si Sprijin pentru Copii si Parinti”, coordonat de Constantin Tabacaru, asistent social al UNICEF. Activitatile au inceput in aceasta luna, la Centrul Multifunctional din Scarisoara, si vor dura pâna pe 31 decembrie.
Deocamdata, centrul este frecventat de 20 de copii si 10 parinti. Sub indrumarea a trei cadre didactice, a unui psiholog si unui mediator scolar au loc activitati de socializare, educatie nonformala si recreative, precum si o „Scoala a Parintilor.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.