Sala Mare a Consiliului Județean Bacău a devenit arhiplină pe 24 ianuarie, în zi nelucrătoare pentru funcționarii statului. În timp ce aceștia s-au bucurat din plin de ziua liberă, Palatul Administrativ a fost gazda unor evenimente organizate de Ziua Unirii. Unul dintre ele a fost lansarea „Monografiei comunei Săucești de pe Siretul Mijlociu”, scrisă de prof. Ion Ungureanu.
Evenimentul a fost ales de organizatori să aibă loc în Anul comemorativ – 100 de ani de la Marea Unire, moment cu aleasă semnificație istorică. La invitația lui Valentin Manea, primarul comunei Săucești, au răspuns oameni importanți ai comunității care au rădăcini importante în istoria satului. Manifestarea a debutat miercuri la ora 10.30, iar alături de gazdă au venit și oaspeți de seamă. Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău, Ionel Floroiu, deputat PSD, preotul Ion Vadana, parohul Bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” Săucești și reprezentanții unor familii de bază au vorbit despre importanța istoriei unei localități.
O carte pentru comunitate
În prefața cărții care a văzut recent lumina tiparului, Vilică Munteanu, fostul director al Arhivelor Naționale spune că o monografie este o mică istorie din marea istorie a neamului, una sau mai multe picături din lacul ce este format din trecutul nostru, alimentat de izvoarele și izvorașele care ne argumentează existența, continuitatea, aspirațiile, dezvoltarea, realizările, dar și neîmplinirile. Ideea scrierii unei monografii a comunei Săucești este mai veche și a început să prindă contur în urmă cu cinci ani, când inginerul Gigi Manea, a reușit să-i mobilizeze pe soții Ioan și Elena Ungureanu.
„Bogăția documentară ce prezintă multiplele aspecte ale vieții social-economice locale ne-a determinat să le comentăm și să le prezentăm pe larg, înainte de a fi prea târziu. Îndemnul ce ni l-am asumat a pornit și din convingerea că satul românesc patriarhal rămâne cheia de boltă care a susținut și sedimentat spiritul acestui neam, făuritor al unei culturi și civilizații originale”, declară Ioan Ungureanu, autorul monografiei
Cartea, o dată luată în mână, îndeamnă la lectură, fiecare pagină trimițându-te fie la farmecul locurilor, fie la parfumul epocilor istorice, fie la nostalgia anilor trecuți, fie reînvie dorința de a te rifica la nivelul înaintașilor.
„Prin realizarea acestei monografii marcăm istoria locului. Știm cu toții că pentru a scrie o monografie este nevoie de timp și aici vorbim de ani de documentări. Este o carte importantă pentru comunitatea săuceșteană în care oamenii locului se vor regăsi în diferite situații”, declară Valentin Manea, primarul comunei Săucești
În finalul manifestării, primarul Valentin Manea le-a înmânat familiilor Ioan Ungureanu și Ion Roșu, titlul post-mortem de cetățean de onoare Elenei Ungureanu, coautoare a monografiei, cadru didactic și fost inspector școlar și lui Ion Roșu, poet și publicist. La finalul manifestării, invitații au asistat la slujba de Te Deum organizată de Protoieria Bacău cu ocazia sărbătoririi a 159 de ani de la Unirea Principatelor.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.