Administratia bacauana a elaborat „Regulamentul privind amenajarea, intretinerea si exploatarea locurilor de parcare” din municipiul Bacau, scopul fiind „asigurarea desfasurarii fluente si in siguranta a circulatiei pe drumurile publice, asigurarea parcarii autovehiculelor in conditii de siguranta, decongestionarea drumurilor publice, facilitarea accesului la obiectivele de interes public”.
Conform documentului „operatori de parcare” vor fi angajati ai Politiei Locale Bacau, desemnati prin dispozitia primarului Romeo Stavarache. Parcarile de resedinta sunt cele amplasate la mai putin de 30 m de imobilul in care locuieste proprietarul masinii, dar in functie de configuratia zonei se va putea depasi aceasta distanta.
Parcarile de resedinta se vor atribui de catre Primaria Bacau pe baza unui contract de inchiriere si vor functiona intre orele 18 si 8, in afara acestui interval fiind considerate parcari publice fara plata. Taxa de inchiriere va fi de 10 lei/luna pentru persoanele fizice/juridice si 5 lei/luna pentru pensionari.
„Vom pune regulamentul pe site-ul Primariei, apoi vom astepta propuneri din partea bacauanilor, a ziaristilor, a tuturor celor care sunt interesati”, a explicat Romeo Stavarache. Dupa analizarea si inserarea propunerilor, regulamentul va fi prezentat spre aprobare Consiliului Local, iar in final se va trece la infiintarea unui serviciu care va gestiona locurile de parcare.
„Sumele colectate se vor duce exclusiv pe functionarea serviciului si amenajarea de noi parcari”, a afirmat Romeo Stavarache.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.