Municipalitatea a atribuit recent un contract de patru ani unei societati de paza din Slatina care va angaja agenti de paza pentru protectia unor obiective din municipiul Bacau.
Din anul 2013 incoace, cu reducerea personalului Politiei Locale Bacau, unele obiective importante, cum ar fi Caminul de Batrâni, Piata Centrala, parcurile din oras – cele din nord, sud, Bazarul Milcov, Directia de Asistenta Sociala, Bazinul de Inot, Administrarea Pietelor, Patrimoniu si alte directii din primarie, Directia de Evidenta Persoanei, Taxe Locale, Cimitirul Sarata, Oborul Serbanesti sunt pazite de firme private, contractate de municipalitate, si nu de politistii locali. Contractul precedent cu societatea Gardienii SRL din Râmnicu Vâlcea a expirat, iar in aceasta toamna Primaria Bacau a organizat o noua licitatie.
Valoarea estimata a contractului cadru de patru ani a fost de 13,5 milioane de lei si s-a adjudecat intr-un final cu 12,1 milioane de lei fara TVA, concurenta fiind mare si existând chiar si contestatii.
„Câstigatorul licitatiei este societatea SC Ciclops Security Slatina. Acordul cadru este valabil patru ani. Obiectul contractului este paza a 34 de obiective si a doua obiective pentru transport valori”, a declarat Cristina Buzdugan, director executiv la Directia Tehnica din Primaria Bacau.
Conform caietului de sarcini, pe parcursul derularii contractului se poate modifica numarul si locatia obiectivelor pazite, cu incadrarea in valoarea contractata.
Ciclops Security Slatina a fost infiintata in 2003 si are ca obiect de activitate servicii de protectie si garda, servicii privind sistemele de securizare, inginerie si consultanta tehnica legate de acestea.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.