15 noiembrie 2024

Primăria Bacău pregătește lupta cu țânțarii

Municipiul Bacău, prin Direcția Salubrizare, Agrement, Parcuri, va efectua în perioada imediat următoare, în condiţii meteorologice favorabile, primul tratament avio din acest an pentru combaterea țânțarilor și a căpușelor.

Dacă anul trecut primul tratament avio a fost realizat la sfârșitul lunii iunie, în acest an condiţiile meteorologice nefavorabile: precipitatii, intensificări ale vântului etc, au determinat decalarea procedurii pentru combaterea țânțarilor și a căpușelor.



Tratament avio se va aplica pe o suprafață de 8000 hectare și constă în pulverizarea aeriană ultrafină a substanțelor de combatare a țânțarilor și a căpușelor. Substanțele folosite sunt avizate de către Comisia Națională pentru Produse Biocide. Tratamentul se efectuează inclusiv în zonele cu vegetaţie abundentă, în parcuri şi zone traversate de cursuri de apă, urmând ca în funcţie de necesităţi, în perioada următoare să se aplice şi un al doilea tratament.

În municipiul Bacău, tratamentul avio se va efectua de două ori în acest an, valoarea totală a contractului de achiziție publică încheiat în acest sens fiind de 456.000 lei, fără TVA.

Condiţiile meteorologice nefavorabile: precipitații, intensificări ale vântului etc, ar putea prelungi intervalul pentru efectuarea tratamentelor avio în Bacău.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014