Prima licitație pentru valorificarea activelor societății Rafo Onești va avea loc vineri, 13 aprilie. Evenimentul are loc după parcurgerea etapelor Legii insolvenței și ale Planului de reorganizare aprobat de Tribunalul Bacău.
„Pe parcursul perioadei de insolvență și de observație asupra societății – spune reprezentantul legal al salariaților, liderul sindical Ion Marian -, Rafo a fost vizitată de diverse delegații din Iran, Irak, Italia, Luxemburg, Rusia, Georgia, Elveția, Ucraina, Austalia, SUA, Turcia și din alte state. Delegații au rămas surprinși că rafinăria există cu toate unitățile bine conservate și, după mici teste de audituri tehnice, au constatat că unitatea poate constitui un centru pentru dezvoltarea unor afaceri în domeniul prelucrării țițeiului și petrochimiei. Astfel, au precizat că vor veni cu oferte pentru licitație”.
Pentru participarea la licitatie este obligatorie achiziționarea caietului de sarcini și achitarea garanției de participare, respectiv două milioane de dolari, termenul final fiind joi, 12 aprilie, ora 18,00.
„Administratorul judiciar, administrația Rafo, actualii și foștii salariați – a mai spus Ion Marian – așteaptă cu mare interes licitația, care sperăm că se va finaliza la primul teren”.
În condițiile în care nu va exista nicio ofertă, va fi dat un nou anunț de vânzare a activelor Rafo, în 15 zile. Prețul de pornire a licitașiei fa fi, însă, de 85% din valoarea inițială de aproape 60 de milioane de dolari.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.