Cea dintâi lecție a postirii este iertarea, iar prima Duminică din Postul cel Mare este numită ”a Ortodoxiei”. Instituită în anul 843, deci la încheierea frământatei epoci a celor șapte Sinoade ecumenice, săptămâna de început a acestei perioade propune nu doar mâncare și postire, ci un efort personal de lucidizare a vieții, de lămurire a valorilor prin care legi viața ta de cea a aproapelui, de învățare despre adevărata închinare, despre sfințenie și sfințire, despre rolul și puterea de a mărturisi pentru totdeauna biruința credinței. Această săptămână este o sărbătoare a adevărului mântuitor și o afirmare a tuturor nădejdilor în Înviere, căci Ortodoxia despre virtute și Înviere vorbește și spre aceasta ne cheamă.
Este și cu băgare de seamă Biserica! Ne îndeamnă a urca drumul postului, aducându-ne înainte, ca de fiecare dată, câte un popas de conștiință. Spre a ne trage sufletul, găsim putința de a lua aminte la starea în care suntem, la dimensiunea nemuritoare pentru care ajunăm, viem și înviem pe cale. Acum suntem provocați a nu ne lăsa mâncați de lipsa dragostei, de neatenție, ură și nedreptate. Pentru că dorim să-L aflăm pe Domnul. Și aflându-L, să-L mărturisim plini de bucurie. Așa cum s-a întâmplat cu Filip (Ioan 1, 43- 51). De câtă sfântă bucurie este învăluit acesta când mărturisește prietenului Natanael că L-a aflat pe Mesia: ”Am găsit pe Acela despre care au scris Moise în lege și proorocii!”. Iar Natanael, cu sete de Adevăr, sesizează mesianitatea și divinitatea Mântuitorului: ”Rabbi, tu ești Fiul lui Dumnezeu, tu ești regele lui Israel!”. Ceea ce-i deschide posibilitatea cunoașterii adevărului dumnezeiesc: ”mai mari decât acestea vei vedea!” (v. 50) și contemplarea eshatologică a tainei Persoanei: ”adevărat zic: de acum veți vedea cerul deschizându-se și pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se și coborându-se peste Fiul Omului” (v. 51).
Toată această săptămână primă a Postului este marcată de ecoul Canonului Sfântului Andrei Criteanul. Un text luminos despre pocăință, îndreptare și nădejde. Refrenul lui? ”Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă…” Pentru a ști că Domnul ne iese tot timpul întru întâmpinare, spre a ne face colegi de Împărăție. Să fim cu luare aminte, dar, la această relație personală cu El. Să nu ne temem a ne ruga, să ne concentrăm mai mult pe cuvinte, să fim atenți la El, știind că-L avem de partea noastră! Ce spuneți?
Inspector scolar,
pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu
