Luați patru prieteni din copilărie, așezați-i la masă, pe o terasă, într-o seară de iunie; o ultimă seară de iunie. Puteți să-i ascultați, asta dacă nu aveți ceva mai bun de făcut și dacă nu vă deranjează muzica dată uneori prea tare sau urările de „La mulți ani” de prin vecini. Poveștile lor nu au nimic spectaculos, dar tocmai lipsa artificiilor face seara cu adevărat specială. Aceasta și faptul că le-au trebuit ani buni și kilometri mulți pentru a se regăsi tuspatru la o masă aici, pe această terasă, nu departe de cărările copilăriei.
Cel care a ales, încă din adolescență, să devină asistent medical vine din îndepărtata Emilia-Romagna, adică regiunea despre care Sergio Zavoli scria că, în cazul în care vrei să distingi Romagna de Emilia, este suficient să intri într-o casă și să spui că-ți este sete: dacă ți se va da un pahar cu apă, atunci te afli în Emilia, iar dacă ți se va oferi vin, ești în Romagna. Ca un bun romagnol, fie și de adopție, asistentul nostru preferă vinul. În seara aceasta însă, a ales berea fără alcool, la fel ca și fostul său vecin de bloc. Ceilalți doi amici, la rândul lor foști vecini de bloc- alt bloc- merg pe bere adevărată, poate și în numele faptului că întotdeauna ei au fost ceva mai rebeli.
O miuță de doi la doi, cuminți versus neastâmpărați sau 44 versus 40, miuță ce nu se poate încheia altfel decât la egalitate și obligatoriu fără lovituri de departajare. Peste arșița orașului se abate prima ploaie zdravănă a verii, iar asfaltul încins care a fost udat din belșug are parfumul de madelenă ce-i poartă pe amicii noștri înapoi în timp, spre vacanțele cu gust de socată. Seara adună amintiri („mingea aia, tare și grea, cu emblemele principalelor cluburi de fotbal italiene”), îndoieli („hai, bă, ăla chiar n-o fi Găboi?”) și întrebări („dar ce mai știți de…”), iar când întunericul li se așterne peste umeri, cei patru se ridică de la masă, pentru a da un altfel de ocol copilăriei.
Spre deosebire de eroii lui Stephen King din „The Body”, care se aventuraseră pe șinele de tren ce străpungeau inima pădurii pentru a decoperi cadavrul lui Ray Brower, amicii noștri nu vor decât să afle ce o mai fi rămas din fostele lor terenuri de fotbal situate la marginea parcului și a căii ferate. Deși e beznă, ei înțeleg bine că nimic nu mai este cum a fost, nimic în afară de prietenia lor. La despărțire, își strâng mâinile bărbătește și, urându-și tot binele din lume, îndrăznesc să spere că le va fi cu adevărat bine și că această revedere dintr-o seară de iunie nu va fi și ultima.
