Prozatorul pentru cei mici, poetul şi traducătorul, cel ce împarte ziua de naştere (14 iunie 1932, Grinăuţi, judeţul Bălţi) cu Vasile Alecsandri (14.06.1818, Bacău) rămâne, din 21 iunie 2024, o amintire durabilă în memoria iubitorilor de literatură pentru copii. Şi nu doar pentru conaţionali, ci şi pentru vorbitorii de engleză, franceză, japoneză, rusă, italiană, arabă etc., limbi în care i-a fost tradusă opera. Acum 50 de ani, scrierile sale au primit Diploma de onoare internaţională „Hans Christian Andersen”, personajele create fiind şi eroi naţionali precum Ileana Cosânzeana, Făt-Frumos, alături de Ştefan cel Mare ori Mihai Eminescu. Dar vedeta istorisirilor mult gustate de copii este Guguţă, un fel de Nică al „Amintirilor” lui Ion Creangă („De la Bădiţa din Humuleşti, la Bădiţa din Chişinău”, de Olguţa Caia). Din 1967 şi cel puţin trei decenii s-a auzit în Basarabia şi mai târziu la noi despre „Isprăvile lui Guguţă” (1967), cel devenit chiar şi „căpitan de corabie” (1979). „Măria Sa Guguţă” (1989) a biruit definitiv timpul în „Tatăl lui Guguţă când era mic” (1999). Părintele-i literar a fost găsit drept „un ostaş al culturii noastre” (Nicolae Dabija), pentru reuşita de a fi creat „un univers numit Guguţă” (Grigore Vieru), cu „un spirit poetic autentic” (Ion Ciocanu).
Spiridon Vangheli a fost în egală măsură un pedagog de mare clasă. Cu Grigore Vieru a scris în 1970 primul abecedar cu grafie latină, iar creaţiile sale epice sunt pe potriva înţelegerii şi pasiunii şcolarilor mici, care izbutesc fără efort să acceseze universul prins în pagină de carte şi să-l prelucreze atât cât este nevoie pentru un învăţăcel de această vârstă. În primii ani ai secolului XXI, puseserăm la cale o colaborare editorială. Tocmai scosesem, cu Ioan Surdu, prin concurs naţional, un abecedar şi un manual de limba şi literatura română pentru clasa a II-a (Editura All, 2000, respectiv 2001), în care incluseserăm o adaptare după „Învăţătorul copiilor”, de Nicolae Dabija. Discuţia de atunci cu Spiridon Vangheli (petrecută în apartamentul meu, din Bacău) a devenit un interviu audio despre rostul scrierilor pentru cei mici, despre răspunderea învăţătorului şi a educatoarei şi fără îndoială despre bucăţile literare pe care le-a propus a fi prinse în manualul pentru clasa a III-a, pe care îl pregăteam cu Ioan Surdu, şi într-o posibilă antologie de texte pentru lectura suplimentară. Ulterior am contactat un elev basarabean de la Liceul de Artă din Bacău, care ne-a prezentat într-un timp scurt schiţe ale unui Guguţă simpatic cu celebra-i cuşmă. A urmat însă o experienţă tristă din hăţişul proiectelor editoriale, care ne-a retezat aripile şi ne-a obligat la resemnare. Sper să găsesc cât mai repede răgazul necesar pentru a transcrie acel interviu. Bogăţia de idei şi focul interior al celui ce îl şi vedea pe Guguţă în programele şcolare din România ne obligă măcar la o plăcută întâlnire cu un scriitor de prim rang.
Ioan Dănilă
