16 ianuarie 2025

Prezență slabă la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

HomeActualitatePrezență slabă la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

Prezență slabă la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

Evenimentul, care s-a desfășurat vineri, 27 octombrie, începând cu ora 9.00, la Muzeul de Istorie ”Iulian Antonescu”, nu a atras, din păcate, o prezență numeroasă din partea celor cărora le-a fost destinat. Dimpotrivă, participarea absolvenților, care nu urmează o facultate și nici nu și-au găsit o slujbă, a fost cu mult sub așteptări. Deși Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bacău, instituția care a organizat evenimentul, a întreprins tot ceea ce era necesar pentru a asigura reușita acestuia.

”Evenimentul, de mediere între angajatorii cu oferte de muncă din județ și absolvenți ai diverselor forme de învățământ, a fost pregătit prin implementarea activităților specifice prevăzute de procedurile de lucru. Am ținut cont și de solicitările angajatorilor de a se întâlni direct cu posibilii angajați, nu doar prin mediere electronică”, ne-a declarat Andreea Avram, directorul AJOFM Bacău. Până în ziua desfășurării bursei, AJOFM Bacău a contactat 820 de angajatori, în vederea informării lor cu privire la eveniment.



În final, 56 operatori economici au participat, prin reprezentanții lor, la bursă cu o ofertă de 700 locuri de muncă vacante. Dar puțini absolvenți au fost interesați de această ofertă. Până la ora 12.30, când s-a încheiat evenimentul, pe la angajatorii care și-au prezentat locurile de muncă, dorind să găsească persoanele potrivite și doritoare să lucreze pe posturile disponibile, au trecut doar 350 șomeri, dintre care 300 sunt absolvenți.

Așadar, oferta a fost dublă față de cerere, încât angajatorii nu prea au avut ce alege. Rezultatul bursei se va vedea peste 30 zile, când AJOFM Bacău va face bilanțul încadrărilor pe locurile de muncă ofertate, ceea ce îi va permite să analizeze ”impactul evenimentului asupra atitudinii participanților, atât angajatori cât și absolvenți”.

,



Alte titluri
Alte titluri

O zi cât un an. 2025 – Anul Enea la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău

Aflată la cea de-a XV-a ediție (2011-2025), Ziua Culturii...

Asociația Energia Inteligentă: Prețul energiei electrice, de pâna la 13 ori mai mare de la 1 aprilie

Asociația Energia Inteligentă (AEI), prin vocea președintelui Dumitru Chisăliță,...

Creștere cu aproape 20% a numărului turiștilor străini în județ

În primele 10 luni ale anului 2024, județul Bacău...

VIDEO: Ursii din Moinești au făcut senzație în Republica Moldova!

https://www.youtube.com/watch?v=nidg8IL-hqA La Crihana Veche, în raionul Cahul, Festivalul „Capra, turca,...

Ultimele știri