26 decembrie 2024

Preturile ii indeparteaza pe bacauani de vacantele de Sarbatori

* alegerile turistilor bacauani se impart intre traditiile din Bucovina si plajele Republicii Dominicane * criza economica a scazut drastic vânzarea vacantelor de Sarbatori, desi preturile s-au mentinut ca in 2012

Bacauanii prefera anul acesta sa faca Revelionul la “plapumioara”, adica acasa, in familie, eventual in centrul orasului, intr-o masura mai mare decât au facut-o in anii trecuti. Situatia economica si financiara tot mai precara i-a facut pe multi sa renunte la intentia de a pleca la munte sau in alte destinatii de vacanta, chiar daca preturile s-au mentinut la fel ca anul trecut.



“Lumea isi plateste mai intâi datoriile, iar daca mai ramâne ceva poate se gândeste si la o vacanta. Iar cei care pleaca au ales anul acesta mai mult destinatiile interne, pentru traditii si obiceiuri, si mai putin cele externe. In strainatate nu se pune mare accent pe petreceri, la miezul noptii e deja gata distractia, pe când la noi se sarbatoreste pâna in zori”, spune Liliana Manole, managerul Agentiei de Turism “Top Travel” din Bacau.

Cele mai frecvente destinatii de Craciun sunt in Maramures si Bucovina, iar pentru Revelion bacauanii pleaca la Gura Humorului, Durau sau Vatra Dornei. “Câtiva bacauani au ales insa si destinatii exotice pentru sarbatori, precum Hong Kong, Singapore si Dubai, aceasta din urma fiind tot mai accesibila in anii din urma. Plecarile in tara sau strainatate sunt tot mai putine, chiar daca preturile sunt comparative cu anul trecut”, mai spune managerul Liliana Manole.

Cu porcul si damigeana in portbagaj

Agentia de turism “Estival Tur”, o alta societate reprezentativa a Bacaului in domeniul turismului, a primit solicitari relativ asemanatoare, adica mai multe in tara decât in strainatate.

“Pentru Craciun, bacauanii au optat mai ales pentru Bucovina, datorita obiceiurilor traditionale de acolo, iar pentru petrecerea Revelionului au ales Sinaia, Bran, Moeciu si altele. Vânzarile sunt insa destul de slabe fata de anii anteriori”, spune Gelu Elisei, managerul Agentiei Estival Tur. In exterior, o destinatie mai des solicitata este Praga, dar au existat si cereri pentru Dubai, Tenerife sau Republica Dominicana.

“Bacauanii opteaza cel mai des pentru pensiuni unde nu este obligatorie masa, intrucât merg pregatiti cu tot ce le trebuie. Vor doar cazarea. Preturile s-au mentinut la nivelor celor de anul trecut, dar o pensiune completa este destul de scumpa si ajunge la 20-30 de milioane de lei vechi pentru patru nopti, masa zilnica si mesele festive”, spune managerul Elisei.

Agentia a inceput insa sa primeasca solicitari pentru vacantele din vara anului viitor. “Cine cumpara acum primeste reduceri ce pot ajunge pâna la 40 la suta din valoarea sejurului. Exista deja solicitari pentru Grecia, Bulgaria etc. De asemenea, reduceri importante, de pâna la 30-40 la suta, se acorda si pentru circuitele pe care le vom organiza anul viitor”, a mai spus Gelu Elisei.

Câteva tarife de vacanta:

Innsbruck (Revelion) – 430-520 euro / pers. / 5 nopti;
Viena (Craciun) – 335 euro / pers / 5 zile (avion);
Bran (Revelion) – 377 – 605 euro / pers / 5 nopti;
Busteni (Revelion) – 1540 lei / pers / 4 nopti;
Durau (Revelion) – 770 lei / pers / 4 nopti;
Predeal (Revelion) – 569 euro / pers / 4 nopti;
Vatra Dornei (Revelion) – 990 lei / pers / 4 nopti.
Craciun la Praga – 432 euro;
Craciun in Laponia – 1494 euro;
Craciun in Sri Lanka – 1570 euro;
Revelion in Singapore si Malaysia – 2340 euro.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img