2 noiembrie 2024

Preț compensat cu 50 de bani, la carburanți, până la sfârșitul anului

Încă o veste bună pentru posesorii de autovehicule. Astfel, după ce timp de trei luni, prețul carburanților a fost subvenționat, de la bugetul de stat, cu 50 de bani pe litru, guvernanții decid prelungirea până la sfârșitul anului a termenului de aplicare a acestei măsuri.

La sfârșitul acestei luni, urma să se încheie perioada de aplicare a măsurii de compensare a prețului carburanților cu 50 de bani pe litru.



Coaliția de guvernare a decis, de comun acord, ca sprijinul să fie valabil încă trei luni. Decizia a fost luată la începutul săptămânii și vine după lungi dezbateri în cadrul coaliției de guvernare. Inițial, PNL propusese să se acorde acest sprijin numai la achiziționarea de motorină, dar parlamentarii PSD s-au opus, considerând măsura o discriminare. Prin urmare, atât motorina, cât și benzina, vor putea fi achiziționate la acest preț subvenționat, încă trei luni.

Reamintim că schema de compensare este voluntară pentru benzinării, iar reducerea de 50 de bani este suportată în mod egal de la bugetul de stat și de către benzinării. Compensarea este evidenţiată pe fiecare bon fiscal emis la staţiile de alimentare cu combustibil.

Fermierii, sprijiniți, în continuare, de stat

În aceste condiții, trebuie menționat că, separat de această măsură, fermierii care folosesc motorina la lucrările agricole vor beneficia în continuare de sprijin din partea statului, primind o compensare de 1,630 lei/litru. Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare ca diferenţă între rata accizei standard şi rata accizei reduse și are o valoare unitară de 1,630 lei/litru, în conformitate cu HG nr. 146/2022. Sunt beneficiari ai acestui sprijin agricultorii din sectoarele vegetal, zootehnic (inclusiv apicultură n.r) și îmbunătățiri funciare.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele știri

spot_img
Comandat de AUR Bacău, CMF 11240014
spot_img