14 noiembrie 2024

Președintele Franței recunoaște în premieră că țara sa a livrat arme rebelilor sirieni

Președintele Franței, Francois Hollande, a confirmat, pentru prima dată, că țara sa a susținut ‘rebeliunea siriană democratică’ livrându-i arme, într-un interviu publicat miercuri în cotidianul francez Le Monde.

‘Rebelii sirieni merită tot sprijinul nostru’, a declarat președintele francez. El a confirmat faptul că Parisul a livrat arme ‘opoziției democratice’ în Siria, precizând că este vorba de ‘material conform angajamentelor europene’ ale Franței. Președintele francez a anunțat recent că a decis să livreze arme ‘de aceeași natură’ kurzilor din Irak.



‘Comunitatea internațională are o responsabilitate foarte mare în ceea ce se petrece în Siria’, adăugat el. ‘Dacă în urmă cu doi ani s-ar fi acționat pentru a instala (un guvern de) tranziție, nu am fi avut Statul Islamic /SI/. Dacă în urmă cu un an am fi avut o reacție a marilor puteri pe măsura utilizării de către președintele Bashar Al-Assad a armelor chimice, nu ne-am fi confruntat cu această alegere teribilă între un dictator și un grup terorist în timp ce rebelii merită tot sprijinul nostru’, a declarat președintele francez în interviul pentru Le Monde.

Președintele Franței a apreciat că amenințare SI este mai gravă decât era cea reprezentată de rețeaua teroristă Al-Qaida, în 2001. În fața unui ‘cvasistat terorist’, ‘nu putem să mai abordăm o dezbatere tradițională, cu intervenție sau fără intervenție. Trebuie să avem în vedere o strategie globală’, a explicat șeful statului francez.

François Hollande intenționează să invite Consiliul de Securitate al ONU și țările din Orientul Mijlociu la o ‘conferință privind securitatea în Irak și împotriva SI’ după modelul celei organizate în mai la Elysée pe tema grupării jihadiste nigeriene Boko Haram.

AGERPRES




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014