24 decembrie 2024

Președintele CJ Bacău s-a întâlnit cu ambasadorul Irlandei în România

Președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, a avut astăzi, în București, o întâlnire cu Excelenţa Sa, domnul Paul McGarry, ambasadorul Irlandei în România.

Discuțiile au vizat promovarea județului Bacău și oportunitățile de afaceri, în special în zona Aeroportului „George Enescu”- pilon principal în planul de dezvoltare pentru zona de sud a orașului.



„L-am asigurat pe dl. ambasador de întreaga noastră deschidere spre cooperare, în cât mai multe domenii, pentru a consolida relațiile economice, culturale și turistice dintre România & Irlanda. De asemenea, vom continua demersurile inițiate la nivel județean, pentru crearea unui cadru adecvat în vederea atragerii investitorilor în regiunea Moldovei.

ES Paul McGarry a acceptat să viziteze în curând județul Bacău pentru aprofundarea și concretizarea obiectivelor pe care le-am stabilit astăzi împreună.

Buna impresie a primei noastre întâlniri, la Palatul Administrativ, în 2019- când eram prefectul județului- în cadrul vizitei efectuate în Bacău împreună cu alți 23 diplomați din diferite țări, reprezintă o bază solidă pentru conturarea unei relații reciproc avantajoase”, a declarat Valentin Ivancea.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img