Ansamblul folcloric "Mugurasii" din Agas a participat, pentru prima oara de la infiintarea sa, la un mare concurs. E vorba de Festivalul International de Folclor "Dobroge, mândra gradina", ajuns la editia a VIII si organizat la Mangalia. Ansamblul din Agas s-a intrecut cu alte 56 de formatii artistice si a obtinut premiul II la categoria "grupuri vocale", iar la coregrafie s-a clasat pe locul III, cu echipa sa de dansuri. "Ansamblul nostru este format din 40 de copii de toate vârstele, de la clasa a II-a la clasa a VIII, si e la prima participare la un concurs de asemenea anvergura", arata Ecaterina Roxana Rata, coordonator. Elevii Scolii Agas sunt indrumati vocal de Maria Tataru, iar la dansuri, de coregraful Robert Ostrovanu.
Silvia P.