Grupul industrial Chimcomplex Borzești a primit „Premiul de excelență pentru 70 de ani de activitate” la Gala Ziarul Bursa 2024. Ziarul Bursa a premiat performanțe înregistrate de companiile de vârf din economia românească, manageri care s-au remarcat prin activitatea lor de succes și personalități cu rol major în viața financiară a anului. Chimcomplex a împlinit 70 de ani de la înființare, numit iniția „Combinatul Chimic Borzești”.
Premiul a fost înmânat omului de afaceri Ștefan Vuza, Președintele Chimcomplex. „Bucuria noastră de astăzi – a spus președintele – este «Premiul de excelență pentru 70 de ani de activitate Chimcomplex Borzești» la Gala Ziarul Bursa 2024.
Această distincție este primită pentru proiectele remarcabile pe care le-am realizat și pentru oamenii dedicați care pun suflet în fiecare zi, din dorința de a construi un prezent și un viitor mai bun. Istoria este scrisă de învingători.
Și, de multe ori, trebuie să îndrăznim să creăm noi regulile jocului! Continuăm! Recunoașterea este cel mai frumos premiu pe care îl putem obține pentru rezultatele din ultimele șapte decenii!”
Manifestarea a reunit aproximativ 250 de persoane din toate zonele de decizie economică – personalități academice, personalități de nivel înalt din politică (reprezentanți prezidențiali, membri ai Guvernului, politicieni, ambasadori), oameni de afaceri, bancheri, investitori în piața de capital etc., evenimentul fiind, în sine, unul de tradiție în cultura financiară, de consolidare și de propagare a ei.