„Parasiti gandirea provinciala! Fiti europeni in actiune!” – Solomon Marcus Timp de doua ore, academicieni, profesori, poeti, prozatori, critici literari si ziaristi au fost martorii unui eveniment care a incheiat seria de manifestari reunite sub genericul “Bacau, capitala poeziei romanesti”, organizat de Universitatea “Vasile Alecsandri” si Revista Ateneu. A fost vorba de decernarea Premiilor Anuale ale Revistei ATENEU, pe anul 2011, dupa incheierea Colocviilor revistei, urmase ale Festivalului “Bacovia”, organizat pentru prima data in anul 1971. Organizate altadata timp de mai multe zile, perioada de austeritate, dar si o oarecare indiferenta evidenta a editorului revistei fata de prestigiul si importanta acesteia in peisajul cultural local si national, Colocviile au fost restranse la doar cinci ore. Doar profesionalismul organizatorilor, selecta prezenta celor care au conferentiat, au “salvat”, de ce sa nu o spunem, obrazul revistei de cultura bacauane. I-am ascultat cu interes pe academicianul Solomon Marcus, cu o inedita interventie: “De la Alecsandri la Bacovia sau de la poezia euclidiana la cea neeuclidiana”, pe profesorul universitar dr. Constantin Schifirnet, de la Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative, care a adus in fata auditoriului o tema extrem de bine primita, dovada numeroasele intrebari si comentarii: “Conditia intelectualului in contextul europenizarii societatii romanesti”. Nu au lipsit literatii bacauani, prof.univ.dr. Vasile Spiridon si Carmen Mihalache, care au moderat o interesanta dezbatere “Poezia (post)bacoviana”, iar conf.univ.dr. Ioan Danila a fost amfitironul unei…scurte mese rotunde, cu tema: “Bacovia, azi”. Nu a lipsit lansarea unor volume despre Bacovia, semnate de criticul Constantin Calin. Salvand aparentele, redactorul sef al Revistei Ateneu, Carmen Mihalache, a declarat presei ca nu durata unei manifestari conteaza, ci densitatea, diversitatea si consistenta din interiorul ei.
Si au urmat premiile
De la Universitate, invitatii s-au mutat la Centrul International de Cultura si Arta “George Apostu” unde, intr-o atmosfera destinsa si distinsa, ca in fiecare an, juriul, alcatuit din redactorii revistei Ateneu, a acordat urmatoarele premii pe anul 2011. Premiul pentru Poezie – Raluca Neagu – Bacau. Din motive obiective, premianta nu a fost prezenta; Premiul de Excelenta pentru Dictionarele cu personalitati bacauane – Cornel Galben, Bacau. Poet, prozator, editor, fost ziarist la cotidianul DESTEPAREA, Cornel Galben s-a aplecat ani de zile cu migala si acuratete asupra biografiilor tuturor personalitatilor culturale ale Bacaului, efortul sau fiind materializat in sase dictionare, care “constituie o sursa de informatie pentru cei care sunt interesati de contributia acestor personalitati la afirmarea culturii bacauane”, dupa cum a spus premiantul revistei.
Premiul pentru Proza a fost acordat ziaristului si prozatorului Iacob Florea, acum domiciliat in Bucuresti, plecat la inceputul anilor ’90 de la ziarul DESTEPTAREA, unde si-a facut ucenicia, in Capitala, acolo unde fierbe natiunea. “Este bine ca cineva s-a aplecat si asupra cartilor mele si mi-au acordat acest premiu, care ma onoreaza si vreau sa va spun ca DESTEPTAREA a fost pentru pentru mine o perioada a romantismului gazetariei, o perioada in care credeam ca noi putem schimba intr-o luna, intr-o zi, lumea.” Premiul pentru Publicistica – Doina Cernica, Bacau, care in alocutiunea sa a adus un elogiu Revistei ATENEU, pentru contributia ei la afirmarea culturii, creatiei literare, a talentelor autohtone, dar si celor care au infiintat si condus publicatia de-a lungul timpului. Premiul pentru Critica si Istorie Literara – Paul Cernat, Bucuresti, un critic tanar, un reprezentant de seama a generatiei sale. Premiul «George Bacovia» pentru Poezie – Ioan Moldovan, director al Revistei Familia din Oradea.
Premiul Special pentru exegeza bacoviana – Constantin Calin, gazetar de prima mana, colaborator al numeroase reviste literare, dar si ziare din tara si din Bacau, printre care si cotidianul DESTEPTAREA, critic literar acid, de substanta, exeget al creatiei si vietii poetului nostru George Bacovia, scrierile sale fiind publicate apoi in mai multe volume, Dosarul Bacovia fiind “o carte extraordinara, piatra de temelie pentru intrega opera bacoviana, o editie curata, nu critica, Constantin Calin fiind prozatorul unor judecati de valoare constant adevarate si este acum rodul multor ani de studii asupra creatiei bacoviene”, a spus Marius Manta, un fost student al criticului premiat. Discursul sau, dupa primirea premiului, a surprins asistenta: “Un premiu se primeste cu politete. Nu jubilez, au fost alte lucruri care nu au venit la timpul lor”, dupa care a citit un fragment dintr-o carte, in care esenta era viata literara a Bacaului din ultimii 150 de ani. Au fost savuroase, la auzul lor multi dintre cei prezenti plecand capul rusinati.
Si in sfarsit, Premiul Opera Omnia a fost acordat, in aplauzele asistentei, academicianului Solomon Marcus, care a avut parte de un Laudatio pe masura marelui om de cultura, matematician stralucit, care a marcat stiintele umane si reale prin intreaga sa opera, prezentat de o extrem de tanara cunoscatoare a operei si vietii marelui savant, catalogat de distinsul profesor, mai in gluma mai in serios, drept inutil, deoarece “in era internetului poti da buzna in casa oricarui cetatean, in intimitatea oricarei persoane, fara a fi pedepsit, apeland la Google.” Discursul maestrului, bacauan la origini, a fost un apel la parasirea provincialismului in epoca europenizarii, mondializarii si iesirea din spatiul stramt, inchis al gangirii si actiunii sectare, paguboase pentru cultura locala si nationala. “Am fost de multe ori in Bacau, m-am bucurat de fiecare data de ospitalitate, am venit cu placere deoarece am considerat ca bacauanii au nevoie de ceea ce stiu eu, de ceea ce le voi spune, insa am observat si acele semne de care v-am spus la inceput. Deschideti Bacaul catre Europa, catre lume!”
Gheorghe Baltatescu