8 noiembrie 2024

Premii „Imagine Peace” pentru elevii talentati

Concurs de desen, la a IV-a editie, organizat de cluburile Lions

Cele doua cluburi „Lions” care activeaza in Bacau au premiat, intr-un concurs care s-a desfasurat la nivel national, cele mai bune desene care au avut ca tema „Afise pentru Pace”. Au participat copii talentati de 11 pana la 13 ani, iar din Colegiul National de Arta „George Apostu” s-au inscris 42 de elevi. Premiul cel mare, pe tara, a fost castigat tot de o eleva de la colegiul bacauan.



Un concurs de anvergura organizat de cluburile Lions din toata tara au adunat mai multi participanti. Printre acestia si 24 de elevi de la Colegiul National de Arta „George Apostu” Bacau. Competitia de desen a avut ca tema principala „Afise pentru Pace” sau „Imagine Peace” – Poster Contest. Regula concursului a fost ca fiecare club din Lions Clubs District 124 din intreaga tara sa organizeze, in sistem piramidal, aceste intreceri intre elevi si sa desemneze cel mai bun desen. Ulterior, fiecare desen premiat a fost trimis la o jurizare nationala unde a fost desemnata cea mai buna lucrare. Aceasta apartine elevei Bianca Sava, de la Colegiul National de Arta Bacau. „Pentru mine Pacea inseamna unirea, armonia intre popoare. De aceea, afisul meu a continut si multe drapele. Multumesc profesorilor mei si organizatorilor pentru acest premiu”, ne-a declarat emotionata Bianca Sava, eleva in clasa a VI-a B. Au mai participat si alti elevi care au obtinut la randul lor premii importante. Toti elevii care s-au inscris in concurs sunt pregatiti de profesorii de desen Ioan Burlacu si Ioan Lazureanu. „Aceste premii confirma talentul elevelor. Nu sunt la primele premii, sunt foarte active si asta se vede si in rezultatul acestui concurs. Din pacate, am aflat destul de tarziu de acest concurs si am participat cu putini elevi”, a explicat prof.Ioan Burlacu. „Suntem la a patra colaborare de parteneriat cu Lions Club Bacau. Copiii sunt bucurosi sa lucreze in astfel de concursuri pentru ca suprafata de desen este mai mare, culorile sunt mai putine, abordeaza tehnica afisului, deci lucruri noi pentru ei. Sunt foarte sensibili si receptivi la aceasta tema a Pacii”, a precizat si prof.Ioan Lazureanu.

Premiul cel mare, in Bacau

In final, premianta din Bacau a Lions Clubs District 124 va participa cu desenul ei la marea competitie ce va avea loc in Statele Unite ale Americii, la New York, in luna februarie 2013. „Pentru premiul I se acorda suma de 2.500 de dolari americani. In plus, castigatorul este invitat la premiere alaturi de parintii lui, insotiti de presedintele clubului care l-a premiat. Premierea va avea la sediul Natiunilor Unite”, a aratat si Romel Gutu, presedintele Lions Club Moldova. „Chiar daca suntem doua astfel de cluburi in Bacau nu ne contrazicem, ci colaboram la tot felul de activitati. Acum avem in vedere culoarea si tineretea”, a conchis si Ioan Catana – vicepresedintele Lions Club Sf. Gheorghe.
In final, si ceilalti participanti in concurs au fost premiati. Fiecare a primit din partea organizatorilor diplome de apreciere. Concursul de desen se afla la a IV-a editie. Acesta va continua si in anii urmatori.

„Premiul acesta este o recompensa a efortului pe care eu il depun in fiecare lucrare pe care o realizez. Deja ma gandesc sa fac o cariera in desen, in pictura, in arhitectura.”
Ana Maria Ungureanu, a VII-a B

„Ma bucur mult ca am primit premiu. E primul meu desen, la care am lucrat foarte mult. Desenul meu a reprezentat un baiat care canta la un fluier, iar pe umeri are doi porumbei.”
Loredana Pantiru, a V-a A

„Eram foarte emotionata la inceput. Nu ma asteptam sa iau un astfel de premiu. Un premiu foarte bun.”
Malina Ciubotariu, a VI-a




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014