Actorul, regizorul și textierul băcăuan Valentin Braniște revine, la acest sfârșit de săptămână, în atenția iubitorilor de spectacole de teatru independent cu o nouă producție Teatru de Kartier: ”LeGeBeTe”. Un spectacol în două personaje cu un text care, cu siguranță, va avea ecouri.
Piesa spune povestea unei familii a timpului prezent, în cadrul căreia un tată susținător vehement al Coaliției pentru Familie și fiica sa, o tânără bisexuală, ”Lgbt-istă la prima vedere agnostică, vegană și hateristă în timpul liber” trebuie să trăiască în aceeași ”casă”.
”Spectacolul vorbește despre două lumi aflate în plin război dirijat de… păpușarii din umbră. Se poate dezerta dintr-o tabără în alta?”, spune Valentin Braniște (Vali Bolat), textierul și regizorul.
Actorul Valentin Braniște va juca în piesa LeGeBeTe împreună cu actrița Alina Neagu.
Premiera are loc duminică, 20 august 2017, în Bacău, Mixology Pub (Parcul Trandafirilor), prețul unui bilet fiind 10 lei.