8 noiembrie 2024

Premieră la spitalul din Buhuși: prima operație laparoscopică

Spitalul Orășenesc Buhuși a intrat în rândul unităților medicale în care se efectuează operații de înaltă performanță, prin tehnici speciale, moderne.

La finele săptămânii trecute, aici a avut loc prima intervenție chirurgicală laparoscopică, minim invazivă, o colecistectomie pentru o pacientă în vârstă de 58 de ani.



În acest moment, femeia se simte bine, iar evoluția post-interventie este una favorabilă. Avantajele chirurgiei laparoscopice constau în faptul că pacientul simte o durere mult mai mică după operație, recuperarea lui este mult mai rapidă, spitalizarea este de scurtă durată, nu rămân cicatrici inestetice, iar traumatizarea peretelui abdominal este redusă.

„Această intervenție minim invazivă a fost efectuată de medicii noștri chirurgi, urmând ca în perioada următoare de astfel de servicii medicale să poată beneficia cât mai mulți pacienți”, ne-a declarat Constantin Poiană, managerul Spitalului Orășenesc Buhuși.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Articolul precedent
Articolul următor
spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014