La nivel mondial, in ultimii ani, se discuta tot mai acut si responsabil despre sanatatea pamântului si, implicit a populatiilor, ca urmare a practicarii unei agriculturi intensive, bazata pe folosirea ingrasamintelor chimice si a erbicidelor, cu efecte negative asupra calitatii alimentelor, in special a legumelor si fructelor. Argumentul unor asemenea politici este de ordin cantitativ: nevoia de a hrani cele peste sapte miliarde de persoane, traitoare pe planeta Pamânt. Concomitent, specialisti din diverse domenii de activitate atrag atentia si propun noi metode si tehnici pentru implementarea unor politici care sa se concretezize intr-o, ceea ce se numeste, agricultura ecologica. Pasii sunt timizi, fondurile destinate cercetarii sunt insuficiente, noile tehnologii sunt scumpe, ceea ce, normal, conduc la preturi mari ale produselor.
In România, pe suprafete mici, detinute de diferite institute de cercetare, se practica o agricultura ecologica, cum este si Statiunea de Dezvoltare si Cercetare pentru Legumicultura Bacau, despre a carui activitate cititorii nostri au luat la cunostinta din ziarul Desteptarea de vineri, 19 februarie. In aceasta titanica munca sunt implicate si diverse ong-uri, cum este si Asociatia “Iubim Natura” din Bacau, care a preluat de la Asociatia “România in tranzitie”, cu sediul in Bucuresti, doua proiecte: “Gradina din curtea Scolii”, aplicat deja la Scoala Gimnaziala “Mihai Dragan” si “Seminte libere”. Sâmbata, 20 februarie, Asociatia “Iubim Natura”, in parteneriat cu Biblioteca Judeteana “Costache Sturdza”, a organizat, in premiera, “Piata semintelor libere”, care avut ca obiectiv principal schimbul de seminte intre persoanele care practica si sunt interesate de cultivarea plantelor in mod ecologic. Coordonatorul proiectului “Gradina din curtea scolii”, Eva Dumitrescu, membra si in conducerea Asociatiei “România in tranzitie”, a spus, in deschidere, numerosului public prezent, la Biblioteca Judeteana: “Asociatia «Iubim Natura» isi propune sa informeze, sa faciliteze comunicarea intre persoane, sa stimuleze prin schimbul de seminte, cum facem astazi, asigurarea diversitatii semintelor. Noi ne adresam gospodarilor, celor care doresc sa practice, pe lânga casa, gradinaritul ecologic. Ne adresam tinerilor, generatiei Facebook, deschisi spre nou, preocupati de sanatatea copiilor lor. Prezenta dumneavoastra aici ne da sperante ca initiativele noastre au audienta si facem un lucru bun”, a spus Eva Dumitrescu.
Primul invitat care a luat cuvântul a fost dr. ing. Maria Calin, de la Statiunea de Dezvoltare si Cercetare in Legumicultura Bacau, care a vorbit despre “Cultura plantelor si agricultura ecologica”, precizând de la inceput ca agricultura ecologica nu este si nu se confunda cu agricultura traditionala, prezentând apoi metode si tehnici folosite de statiunea bacauana, recomandând sursele de informare, câteva tehnici care pot fi folosite la nivel micro. Agricultura ecologica, a spus dr. ing. Maria Calin, are un ciclu complet, de la pregatirea terenului si pâna la recoltare, raspunzând, apoi, la numeroasele intrebari venite din partea celor prezenti. De interes s-a bucurat si expunerea unui alt specialist, de data aceasta in pomicultura, dr. ing. Florin Acatrinei, de la Camera Agricola, partener al initiativei celor de la “Iubim Natura”, care a vorbit despre “Tendinte in pomicultura organica”, prin care a facut apel la renuntarea folosirii excesive a produselor chimice “Natura se descurca si singura, a spus Florin Acatrinei, iar cei care au prins drag de argicultura ecologica trebuie sa stie ca aceasta presupune stiinta, in caz contrar facem mai rau naturii si omului. Umanitatea trebuie sa-si urmeze drumul, insa depinde de noi cum lasam urmasilor pamântul. Greselile facute in trecut au dus la disparitia, de exemplu, in România, a parului si gutuiului. De aceea este necesar sa folosim in cultura, in tratare, metode neagresive, de aceea este nevoie de pasiune si de stiinta”, a recomandat, in final, dr. ing. Florin Acatrinei.
La prima intâlnire a actiunii “Târg de seminte libere” a avut loc un schimb redus de seminte, insa câstigul au fost discutiile, schimbul de idei, de informatii, adrese si telefoane, ceea ce, au spus organizatorii, va conduce la formarea unei comunitati responsabile de viitorul nostru, al copiilor nostri.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.