23 decembrie 2024

Premiera chirurgicala la Spitalul Judetean de Urgenta

O parte dintre copiii internati in sectia de Chirurgie Pediatrica a Spitalului Judetean de Urgenta (SJU) Bacau vor beneficia de o interventie chirurgicala extrem de moderna. De la sfarsitul lunii august, Blocul Operator al acestei sectii are in dotare un laparoscop, special conceput pentru efectuarea operatiilor la copii. Achizitionarea acestui aparat performant reprezinta pentru Spitalul Judetean de Urgenta o realizare deosebita. “Ne-am propus sa fim printre primii, cel putin din Moldova, in ce priveste, mai ales, dotarea cu aparatura medicala si a sectiei de Chirurgie Pediatrica, a declarat Dan Stoica, managerul SJU Bacau. De aproximativ trei saptamani am achizitionat un laparoscop dedicat interventiei si pe copiii cu varsta cuprinsa intre zero si un an. Astfel, am convingerea ca medicii specialisti in chirurgia pediatrica vor fi numarul unu, cel putin pe zona Moldovei.” Aceasta investitie, care costa aproximativ 80.000 de euro, este cu atat mai remarcabila cu cat ea nu se mai gaseste in tara, la o unitate medicala publica, decat la Spitalul de Copii „Budimex”, din Bucuresti. Pana la finele lunii august, medicii chirurgi pediatri din Spitalul Judetean de Urgenta au facut operatii (peste 500) cu laparoscopul pentru adulti, dar numai la adolescenti si copiii mai mari, deoarece acest aparat nu poate fi utilizat pentru pacientii de varste foarte mici. Pentru acestia, chirurgia laparoscopica este de data recenta. “Aceasta si-a facut cu greu intrarea in chirurgia copilului, a spus dr.Mihai Galinescu, seful sectiei Chirurgie si Ortopedie Pediatrica din cadrul SJU Bacau. Miniaturizarea aparaturii laparoscopice pentru copii a necesitat un timp indelungat. Tehnicile sunt relativ dificile si costisitoare. Dar si noi putem opera acum cu laparoscopul chiar si prematuri. Cu noul aparat, de la sfarsitul lunii august si pana in prezent, am operat peste 20 de copii mici. Cel mai mic are un an si jumatate si avea hernie bilaterala.” Cu laparoscopul destinat special copiilor se pot efectua interventii chirurgicale pentru rezolvarea apendicitelor, malformatiilor digestive, tumorilor ovariene, herniilor inghinale, a abdomenului acut, a altor afectiuni pediatrice, inclusiv a ocluziei intestinale, caz operat recent de catre chirurgii din sectia de Chirurgie Pediatrica. Beneficiile pentru pacient, dar si pentru spital, conferite de laparoscopul dedicat copiilor sunt net superioare in comparatie cu cele ale unei operatii clasice. In loc de o taietura de 5 pana la 30 de centimetri, cu laparoscopul se fac incizii de doar 3-5 milimetri. Aceasta inseamna, evident, sangerare minima, dar si multe alte avantaje. Trauma asupra peretelui abdominal este mult mai mica iar durerea si inflamatia sunt extrem de reduse. Riscul complicatiilor dupa o astfel de intervenetie scad considerabil si spitalizarea este foarte mica prin reducerea semnificativa a perioadei de recuperare postoperatorie a pacientului. Dupa interventia chirurgicala laparoscopica in multe cazuri pacientul poate fi externat in aceeasi zi. Toate acestea inseamna costuri mult mai mici pentru spital, dar si pentru pacient, care, fireste, beneficiaza gratuit de intervenetia chirurgicala si de spitalizare.





spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img