. Luni, 13 martie, ora 17.00
. Invitat special – Emilio Aversano, Italia
Primăvara anului 2023 se anunță extrem de bogată în proiecte și programe culturale la Centrul de Cultură „George Apostu”, „daruri” pe care organizatorii le pregătesc din timp spre folosul spiritual al amatorilor de produse cultural-artistice de bună calitate. Bunăoară, numai în luna martie 2023, Centrul va organiza patru evenimente culturale de anvergură națională și internațională, după următorul calendar: luni, 13 martie – „Serile pianistice”; marți, 21 martie – „Ziua Internațională a Poeziei”; luni, 27 martie – 105 ani de la „Unirea Basarabiei cu România”; vineri, 31 martie – Salonul de primăvară al artei naive, cea de-a XXXII-a ediție.
„Serile pianistice” reprezintă un proiect cultural, premieră absolută la Centrul de Cultură „George Apostu”, ce se va desfășura în data de 13 martie 2023, fiind rodul colaborării cu Asociația de Concerte „SYRINX”, condusă de fostul director al Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău, Pavel Ionescu Ambrosie, personalitate marcantă a spațiului cultural local și național.
Acest eveniment va fi primul din seria de concerte de pian, programul „Serile pianistice” derulându-se pe parcursul întregului an cultural, cu o ritmicitate concertistică lunară.
Invitatul special al întâlnirii din data de 13 martie este Emilio Aversano, unul dintre cei mai apreciați pianiști ai lumii, cunoscut în special pentru „patentarea” așa-numitelor Maratoane de pian susținute pe cele mai mari scene de concerte din Italia, Germania, Ungaria, Marea Britanie, România ș.a.
Laitmotivul acestui concert este Clasicismul, înțeles ca o recuperare a tradiției clasice grecești și latine, pianistul Emilio Averesano descoperind în lumea clasică și în Magna Grecia un fel de energie și de speranță culturală fecunde, revigorante, ce îndeamnă la redescoperirea esențelor în cadrul unui viguros proces de Renaștere, o adevărată palingeneză.
De altfel, „Maratonul” pentru pian și orchestră (execuția succesivă a patru concerte pentru pian și orchestră în aceeași seară), inspirat de cursa nebună a lui Pheidippides pentru a anunța atenienilor victoria grecilor în bătălia de la Maraton, constituie un triumf artistic care i-a fost recunoscut lui Emilio Aversano de către ziarele „Corriere della Sera” și „Il Sole 24 ore”.
Pianistul invitat a concertat împreună cu Orchestra Filarmonică din Bacău, dirijată de Ovidiu Bălan, la Milano (Sala Verdi a Conservatorului), Leipzig (Gewandhaus), Berlin (Universität der Kunst), Viena (Sala de Aur a Musikverein cu orchestra MAV din Budapesta) și Cardiff (Colegiul Regal de Muzică și Dramă) cu Cardiff Sinfonietta, dirijată de J. Mann.
În program, lucrări de: Franz Schubert: Improvviso Op. 90 nr. 3; Ludwig van Beethoven: Sonata Op. 31 nr. 2 „La Tempesta”; Franz Schubert: Improvviso Op. 90 nr. 4; Frédéric Chopin: Nocturnă Op. 9, nr. 1; Nocturnă Op. 9, nr. 2; Domenico Scarlatti: Sonata în Mi major K 531; Sonata în Fa minor K 239; Ludwig van Beethoven: Sonata Op. 57 „Appassionata”.
Pentru anul 2023 programul cultural al Centrului de Cultură „George Apostu” se desfășoară sub egida „Tradiție și Credință – Trepte ale Desăvârșirii”.
Biletele pot fi procurate de pe platformele MYTICKET.RO, ENTERTIX.RO ȘI LA Muzeul de Artă Contemporană „George Apostu”, înainte de începerea concertului.