28 noiembrie 2024

Premianții Salonului de Primăvară al Artei Naive

Aflat la cea de-a XXIX-a ediție, Salonul de Primăvară al Artei Naive, Bacău – 2020, organizat, ca în fiecare an de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale și Centrul de Cultură „George Apostu”, a avut, în premieră, o desfășurare inedită, determinată de instituirea stării de urgență și, ulterior a stării de alertă, prin care toate manifestările cu public au fost interzise sau amânate.

Dacă prima partea fost identică cu edițiile trecute (invitații, înscrierea și trimiterea lucrărilor, jurizarea, nominalizarea și stabilirea de către juriu a lucrărilor premiate), partea doua, festivitatea de premiere, de la Muzeul de Artă Contemporană de la Centrul de Cultură „George Apostu” a avut loc fără public și fără participarea premianților, filmul realizat în cadrul acestui eveniment cultural este prezentat pe pagina de facebook a Centrului Județean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bacăuși pe cea a Centrului de Cultură „George Apostu”, încă de pe data de 29 mai 2020.



Cu toate aceste impedimente, participarea la Salon a artiștilor naivi a fost foarte numeroasă, nume importante din județele Alba, Iași, Suceava, Brăila, Bihor, Caraș-Severin, Galați, București, Bacău expediind pe adresa Salonului lucrări de mare valoare, astfel că misiunea juriului, format din artiștii dr. Aurel Stanciu (președinte), Carmen Voisei și Mari Bucur, a fost dificilă, apelând la toate criteriile și exigențele acestui gen de artă.
„Anul acesta, Salonul de Primăvară al Artei Naive, manifestare natională, s-a desfășurat în condiții speciale, având în vedere problemele create de Corovavirus. Cu toate aceste, manifestarea a fost organizată în cele mai bune condiții, înregistrând o numeroasă participare, 45 de artiști din nouă județe, pe simeze fiind expuse circa 130 de lucrări de artă plastică.”

Florin Zăncescu, manager al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bacău.
Marii câștigători ai actualei ediții a Salonului de Primăvarară al Artei Naive sunt:
Premiile Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bacău: Salomeea Andronic (Bacău) – „Copacul din vis”; Doina Marița Hlinca (Reșița) – „Concert în parc”; Mircea Cojocaru (Galați) – „Porcul vândut”; Gheorghe Ciobanu (Iași) – „Iarna cu cer roșu”; Gheorghe Parascan (Bacău) – „Iarna în port”; Mihai Dascălu (Bihor) – „Cu bicicleta”; Rodion Stoian (Bacău) – „Părintele Arsenie Boca” – sculptură; Toader Ignătescu (Suceva) – „Căiuții” – sculptură.

Premiul Centrului de Cultură „George Apostu”: Lucica Ciobanu (Iași) – „Anotimpuri și obiceiuri”.

„Viața este mult mai frumoasă decât ne-o putem închipui noi, oamenii. Artistul este cel care știe să împartă bucuria frumuseții. Cu atât mai mult artistul naiv, care are o legătură cu totul specială cu natura și încearcă prin toate mijloacele care-i sunt la dispoziție să creeze dincolo de ceea ce primește de la natură, un spațiu al imaginarului care să infrumusețeze o dată în plus viața și existența omului. Iar ceea ce facem aici, în Bacău, nu este altceva decât un mod de a recunoaște valoarea, un mod de a recunoaște faptul că fără artă, fără cultură suntem mult prea puțin. Tocmai de aceea, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bacău și Centrul de Cultură „George Apostu” își dau mâna, de 29 de ani, pentru a așeza în spațiu cultural al Bacăului, al Moldovei și al țării această frumoasă expoziție numită de-a lungul timpului Salonul Național de Primăvară al Artei Naive. Cred că este un bun moment să ne aducem aminte și de întemeietor. Un gând pios față de cel care a fost Victor Parhon și față de cel care a fost Nicolae Radu.”
Gheorge Geo Popa: director general al Centrului de Cultură „George Apostu”

Expoziția poate fi vizitată la Muzeul de Artă Contemporană al Centrului de Cultură „George Apostu”, la fel și Grădina cu statui, în condițiile stabilite pentru perioada strării de alertă.
Cu această ocazie a avut loc și lansarea volumului „Decemianuarie. O panoramă a tradițiilor de iarnă – județul Bacău”, coordonator conf. univ. dr. Ioan Dănilă, volum apărut în 2019, la editura „Egal”, asupra căruia vom reveni într-o ediție viitoare.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014