14 noiembrie 2024

Prelevare de organe la Spitalul Judeţean Bacău

– de la o femeie aflată în moarte cerebrală, echipele medicale au prelevat rinichii, ficatul şi splina – este prima intervenţie de acest gen efectuată, anul acesta, la SJU Bacău, după ce în 2017 nu a fost niciuna

Femeia, în vârstă de 43 de ani, dintr-o comună din judeţul Bacău, a fost adusă cu ambulanţa la camera de gardă a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) în urma unui accident vascular cerebral şi, din păcate, starea de sănătate i s-a degradat rapid. Cu toate eforturile depuse de medici, după două zile s-a declarat moartea cerebrală şi au urmat discuţiile cu familia, care a fost de acord ca să-i doneze organele şi să salveze astfel vieţile unor semeni care se chinuiau de ani de zile prin spitale.



„Prelevarea multiplă de organe s-a făcut de la o pacientă, în vârstă de 43 de ani, care a avut un accident vascular hemoragic sever, practic fără nicio şansă de recuperare sau de supravieţuire şi s-a obţinut acordul familiei verbal şi scris pentru această prelevare”, a declarat dr. Ioana Raluca Dinu, director medical la SJU Bacău. „Pe data de 8 mai, conform procedurilor standard stabilite prin lege, a fost diagnosticată cu moarte cerebrală şi după ce a avut loc şi cea de-a doua declarare a morţii cerebrale au fost iniţiate discuţiile cu familia.

Miercuri a avut loc intervenţia de prelevare a ficatului, splinei şi a celor doi rinichi, care au mers, conform alocării Agenţiei Naţionale de Transplant, la Bucureşti şi Iaşi. Trebuie să mulţumim familiei care dincolo de suferinţa momentului a acceptat acest gest extraordinar, dar şi tuturor celor implicaţi”, a completat Iulian Direa, asistent şef ATI şi coordonator transplant la SJU Bacău.

Intervenţia de prelevare, la care au participat chirurgi din Iaşi şi Bucureşti, dar şi un medic anestezist de la SJU Bacău şi o întreagă echipă medicală de aici, a durat circa trei ore. „A fost o muncă de echipă. Pe parcursul anesteziei nu au fost probleme de niciun fel, care să pună în pericol prelevarea de organe, care au mers apoi la primitori compatibili”, a spus dr. Bianca Purcărin, medic specialist anestezie terapie intensivă, SJU Bacău.

Imediat ce au primit organele, medicii ieşeni au intrat în sala de operaţie şi au transplantat ficatul unei femei de 48 de ani, care suferea de mai mulţi ani de ciroză hepatică, iar unul dintre rinichi unui tânăr de 37 de ani, care de aproape zece ani era depedent de dializă şi aştepta de o bună perioadă această operaţie salvatoare. Celelalte organe au fost transplantate de medici din Bucureşti.

Din 2013, de când programul de transplant se derulează sub o altă formă, la SJU Bacău au fost 9 intervenţii pentru prelevări de organe. Totodată au fost şi 25 de acţiuni de coordonare, acţiuni nefinalizate cu prelevare.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014