Centrele mobile de vaccinare sunt organizate în containere asigurate de Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, iar echipele mobile își desfășoară activitatea în spații puse la dispoziție de autoritățile locale și asigură, la nevoie, vaccinarea persoanelor nedeplasabile la domiciliu. S-a stabilit că echipele și centrele mobile sunt arondate spitalelor militare, iar pentru din județul Bacău această arondare s-a făcut către Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Popescu” Focșani.
Planificarea persoanelor la vaccinare nu se va efectua prin platforma de programare, ci in baza listelor intocmite de către UAT-uri (primării). Transportul echipamentelor și materialelor necesare procesului de vaccinare, precum și transportul vaccinurilor pentru fiecare echipă de vaccinare vor fi asigurate de Ministerul Apărării Naționale. La nivelul județului Bacău sunt supuse analizei localitățile în care vor fi dislocate echipele/centrele mobile de vaccinare, ni s-a transmis de la Direcția de Sănătate Publică Bacău.