La începutul acestei săptămâni, timp de 2 zile, o echipă a Inspectoratului Școlar Județean Bacău, condusă de inspectorul școlar general, prof. Ana-Maria Egarmin, însoțit de inspectorii de management instituțional, a organizat întâlniri cu directorii tuturor unităților de învățământ din județ în vederea pregătirii începerii noului an școlar în condiții cât mai bune.
Scopul acestor întâlniri, care au avut loc la Sascut, Onești, Comănești și Bacău, a vizat conlucrarea polilor implicați în desfășurarea activităților didactice, conștientizarea că ,,misiunea” cu mare încărcătură umană pe care toți factorii din sistemul de învățământ o au – de a asigura ambientul, dar și contextul managerial și educațional concret în care se formează Oameni – trebuie împlinită.
Lucrul ,,de aproape” vine în întâmpinarea faptului că Inspectoratul Școlar Județean are mai ales rol de consiliere, de ghidare a managerilor de şcoală și a cadrelor didactice, pe lângă cel de control. Doar organizarea temeinică, așezată pe baze legislative cunoscute bine și respectate în cadrul unităților de învățământ va conduce la echilibru și reușite.
„Sunt de apreciat disponibilitatea de a face lucrurile cât mai bine, alocarea de resurse de timp ce depășesc adesea programul de lucru, adaptarea continuă la ceea ce presupun descentralizarea instituțiilor, digitalizarea lucrului în cadrul acestora, schimbările din mediul educațional etc”, a declarat Anca Anca Egarmin, inspector școlar general.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.